Jocurile Olimpice de la Tokyo, încurcate de un taifun! Când este așteptat să lovească și ce probe sunt afectate
articol scris de Digi Sport24.07.2021, 16:22
Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt în plină desfășurare, însă un factor meteorologic i-a îngrijorat recent pe organizatori.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Este vorba de un taifun, aşteptat la Tokyo la începutul săptămânii viitoare, care afectează programul mai multor probe.
Canotajul, una dintre probele afectate de taifunul din Tokyo
Conform Agenţiei meteorologice japoneze, taifunul Nepartak, ale cărui rafale pot atinge 90 km pe oră, se afla încă sâmbătă la aproximativ 1.800 km sud de Tokyo. Dar el este aşteptat să ajungă în capitală până marţi.
În acest sens, potrivit AFP, întrecerile de la canotaj ce urmau să aibă loc luni au fost reprogramate ca măsură de precauție. Încă de vineri după-amiază, organizatorii probelor de canotaj, prevăzute să se desfăşoare până pe 30 iulie, au schimbat programarea, amânând competiţiile prevăzute luni pentru a le integra în programul de weekend.
"Spre deosebire de un cutremur, noi suntem în măsură să prevedem traiectoria unui taifun, ceea ce ne permite să ne pregătim dinainte" a declarat Masa Takaya, purtător de cuvânt al Tokyo 2020.
Agerpres
România a obținut prima medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Ana Maria Popescu a adus prima medalie pentru România la JO 2020 după ce a pierdut finala în proba de spadă contra chinezoaincei Sun Yiwen, 10-11.
Medaliată cu aur la Rio, în 2016, în proba pe echipe, Ana Maria Popescu a luptat formidabil, însă adversara sa a fost mai inspirată și s-a impus prin ”tușa de aur”, la capătul unui duel echilibrat, pe muchie de cuțit. La interviul de după meci, sportiva de 36 de ani a fost vizibil dezamăgită și a aruncat câteva săgeți către oamenii din conducerea scrimei românești.
”Sper ca de data asta să fie suficient argintul, să nu fie ca data trecută când 'Brînză a pierdut aurul'. Sper să fie ceva mai bine și medalia asta să cântărească suficient cât să asigure un buget de bun simț pentru viitorul scrimei românești”, a declarat Ana Maria Popescu, pentru TVR.
Etichete: jocurile olimpice , olimpiadă , tokyo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...