Controverse la JO: atletul care a scris istorie, suspectat de dopaj! Comitetul Olimpic Italian se declară ”dezgustat”
articol scris de Digi Sport04.08.2021, 09:06
Marcell Jacobs a scris istorie la Tokyo în proba de 100 de metri, câștigată cu timp de 9.80, un nou record european, care, însă, a stârnit suspiciuni.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În două publicații internaționale importante, Washington Post și The Times, au apărut articole în care atletul italian era suspectat de dopaj, autorii considerând ascensiunea italianului născut la la Texas, în Statele Unite ale Americii, suspectă.
Galerie Foto
Suspiciuni de dopaj la Jocurile Olimpice
După apariția controverselor, Giovanni Malago, președintele Comitetului Olimpic Italian, a reacționat și s-a declarat ”dezgustat” de acuzațiile care îi sunt aduse lui Marcell Jacobs, considerate nefondate.
”Considerațiile făcute mă dezgustă și mă enerveză din multe puncte de vedere. Mi se pare că cineva arată doar că nu știe cum să accepte înfrângerea.
Noi vorbim aici despre un atlet care este supus zilnic testelor anti-doping și, când se atinge un astfel de record, totul este dublat. Numărul testelor e uriaș. Din acest motiv, îl apăr cu toată puterea pe Marcell”, a declarat Giovanni Malago, potrivit Marca.
Primul european care cucerește medalia de aur la 100 de metri după 29 de ani
Controversele apărute în jurul lui Marcell Jacobs au fost provocate, în special, de faptul că italianul a izbutit pentru prima dată să scoată un timp mai mic de 10 secunde în luna mai a acestui an, chiar înaintea Jocurilor Olimpice.
Cu timpul de 9.80, care i-a adus medalia de aur la Jocurile Olimpice, prima din carieră, Marcell Jacobs a stabilit un nou record european.
În finala olimpică de la 100 de metri, Marcell Jacobs l-a devansat cu 0.04 secunde pe americanul Fred Kerley și cu 0.09 secunde pe canadianul Andre De Grasse.
Marcell Jacobs a devenit, astfel, primul european care cucerește medalia de aur în proba de 100 de metri de la Jocurile Olimpice după o pauză de 29 de ani, de la momentul în care britanicul Lincoln Christie se impunea la Barcelona.
Mai mult, Marcell Jacobs a scris istorie pentru Italia, devenind primul atletic din Peninsulă care cucerește aurul în proba de 100 de metri.
Etichete: giovanni malago , marcell jacobs , dopaj jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...