VIDEO „U” Jolidon, favorită în fața turcoaicelor de la Cankaya, în Cupa EHF
30.01.2014, 20:27Clujencele au prima șansă în fața turcoaicelor de la Cankaya Ankara, în optimile de finală ale CUPEI EHF. Antrenorul Horațiu Pașcă își avertizează însă jucătoarele: „Este un adversar incomod, trebuie tratat cu seriozitate”.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Handbalistele de la „U” Cluj se întorc în Europa - vor juca împotriva turcoaicelor de la Cankaya Ankara, în optimile de finală ale Cupei EHF. Jolidon este singura reprezentantă a handbalului feminin românesc rămasă în cupele europene, după eliminarea HCM Baia Mare, HC Zalău și Corona Brașov.
„Ne dorim foarte mult această calificare, în primul rând pentru că Jolidon e obișnuită cu cupele europene, cu etapele superioare ale acestor competiții”, a declarat Horațiu Pașca, antrenorul formației clujene.
„Nu cunosc nici adversarele, dar fiecare meci trebuie luat ca atare și din primul minut trebuie să muncim foarte mult pe teren și ne dorim victoria”, a declarat Cristina Enache.
De patru ori campioane ale Turciei, adversarele din „optimi” ale clujencelor au trecut în turul anterior de belgiencele de la Handball Femina Vise.
„Adversarul pe care îl întâlnim este unul mai slab cotat decât noi, însă este un adversar incomod, care își propune să joace un handbal modern”, își avertizează Horațiu Pașca elevele.
Etichete: video , u cluj jolidon , cankaya ankara , adversar cupa ehf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...