VIDEO Naţionala masculină se pregăteşte în Portugalia. Omer: "Vreau să testez tineri"
24.12.2014, 15:48Prima parte a sezonului s-a încheiat în Liga Naţională, însă nu toţi handbaliştii au luat vacanţă.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Mai mulţi jucători din campionat au fost convocaţi de selecţionerul Aihan Omer pentru stagiul de pregătire din Portugalia. Între 27 şi 29 decembrie, tricolorii vor disputa trei meciuri contra reprezentativei gazdă, în trei oraşe diferite.
"Vreau să testez mai mulţi jucători tineri. Avem mulţi debutanţi, iar acest turneu este un prilej foarte bun pentru mine de a vedea dacă aceşti jucători sunt o opţiune pentru echipa naţională", a declarat Omer.
"Faptul că au venit şi se pregătesc serios în perioada de sărbători, când toată lumea e acasă, îmi dă speranţe că ei sunt foarte hotărâţisă facă performanţă, să joace pentru echipa naţională şi să contribuie la progresul handbalului masculin", a adăugat antrenorul echipei naţionale.
Aflat la prima convocare, portarul Stelei, Adrian Ţenghea, speră să îl convingă pe selecţioner că merită să facă parte din lotul naţional.
"Sunt foarte bucuros, le mulţumesc antrenorilor de la echipa naţională care m-au chemat. Într-un fel, mă aşteptam la convocare, pentru că am avut evoluţii foarte bune şi am fost într-o formă bună", a spus Ţenghea.
"O să fie meciuri grele, bune, de pregătire. Suntem majoritatea tineri aici şi este o ocazie bună să jucăm şi să arătăm că suntem în stare să jucăm şi noi la nivel înalt", a mai precizat portarul Stelei.
După dublul succes cu reprezentativa din Kosovo, tricolorii vor disputa două meciuri cu Italia în luna iunie a anului viitor, în grupa C a turului întâi preliminar al Campionatului European din 2018.
Etichete: program digi sport , video , digi sport , echipa nationala , digisport , digi sport live , portugalia , aihan omer , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...