VIDEO CSM Bucureşti, prima victorie în grupele principale al Ligii Campionilor
15.01.2016, 17:20CSM Bucureşti a învins-o cu 24-22 pe Midtylland şi a urcat pentru moment pe locul 2 în grupa a doua principală a Ligii Campionilor, cu 7 puncte.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Campioana României păstrează şanse de calificare în Final Four-ul competiţiei, după victoria obţinută la Sala Polivalentă din Capitală, la capătul unui meci cu un final emoţionant.
Danezele au început mai bine partida şi au condus chiar la două goluri, dar CSM a rămas în joc datorită golurilor marcate de Ana Paula Rodrigues, Aurelia Brădeanu şi Isabelle Gullden, de două ori.
Era 5-5 în minutul 10, apoi Mayssa Pessoa a marcat din poartă în poartă golul care a adus-o pentru prima dată în avantaj pe echipa lui Kim Rasmussen.
Gullden a înscris ultimul al campioanei României în prima repriză, iar Oana Manea putea reduce diferenţa la pauză la doar un gol, în ultima secundă, dar aruncarea ei spre poarta goală a fost prea slabă. La jumătatea confruntării, campioana Danemarcei conducea cu 12-10.
Partea a doua a început mai bine tot pentru oaspete, care s-au desprins la trei goluri, scor 14-11, diferenţa maximă în meci.
CSM a echilibrat jocul, iar cu două minute înainte de final bucureştencele s-au desprins pentru prima dată la două goluri. Fetele lui Rasmussen şi-au păstrat calmul şi au gestionat excelent ultimele secvenţe ale întâlnirii, în care Gullden, a punctat de la 7 metri, unde a avut procentaj maxim, iar Pessoa a apărat la ultima acţiune a danezelor.
S-a terminat 24-22 pentru bucureştence, prima victorie în grupele principale ale Ligii Campionilor. Cu 9 goluri, Gullden a fost cea mai bună marcatoare de la CSM, urmată de Curea (4) şi Rodrigues (3). De la învinse s-au remarcat Johanna Ahlm, cu 6 reuşite, şi Stine Jorgensen (5).
CSM are acum 7 puncte în grupa a doua principală şi este pe locul doi. În etapa următoare, campioana României joacă în deplasare cu Gyor, pe 6 februarie.
LIVE VIDEO&SCORE
Final de meci! CSM Bucureşti s-a impus cu 24-22 şi a obţinut prima victorie din din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin.
Min. 30, 24-22 - Fetele lui Rasmussen şi-au păstrat calmul şi au gestionat excelent ultimele minute. Gullden a marcat golul decisiv de la 7 metri (a avut procentaj 100%), iar Pessoa a apărat excelent la ultima acţiune a danezelor. Antrenoarea vizitatoarelor a reacţionat nervos la final, nemulţumită de deznodământul partidei din Sala Polivalentă.
Min. 29, 23-21 - Pentru prima oară în acest meci, CSM conduce la două goluri, după golurile înscrise de Ana Rodrigues şi Curea.
Min. 55, 21-21 - Danezele au egalat de la 7 metri, după o perioadă în care Pesso a reuşit câteva parade spectaculoase, iar jucătoarele oaspete au trimis şi în bară.
Min. 50, 21-20 - CSM trece în avantaj, prin golul Oanei Manea. Înaintea ei, mai marcaseră Carmen Martin Berenguer, Gullden şi Torstensson. Time-out Midtjylland.
Min. 45, 17-18 - Gullden marchează la foc automat, iar Linnea Torstensson a punctat şi ea pentru 17-17, dar danezele au trecut din nou în avantaj, în superioritate numerică.
Min. 40, 15-16 - Gullden a egalat la 14, după o aruncare de la 7 metri, însă danezele au refăcut rapid diferenţa de două goluri, înainte ca aceeaşi Gullden să puncteze încă o dată de 7 metri.
Min. 35, 13-14 - Repriza a început cu danezele desprinzându-se la trei lungimi, dar CSM a rămas în meci datorită golurilor reuşite de Curea, Gullden şi Cristina Vărzaru, ultimele două în superioritate numerică.
Min. 31 - A început repriza a doua.
Min. 30, 10-12 - Gullden a înscris ultimul al campioanei României în prima repriză, iar Oana Manea putea reduce diferenţa la pauză la doar un gol, în ultima secundă, dar aruncarea ei spre poarta goală a fost prea slabă. Danezele intră la vestiare cu avantajul maxim din primele 30 de minute.
Min. 28, 9-11 - Momente mai bune pentru daneze, care s-au desprins la două goluri, după ce Iulia Curea egalase la 9. Time-out cerut de Kim Rasmussen.
Min. 25, 8-9 - Constinuă prestaţia excelentă a lui Pessoa, în timp ce Rodrigues a mai marcat o dată. Meciul rămâne unul foarte echilibrat.
Min. 18, 7-6 - Gol superb marcat de Mayssa Pessoa, din poartă în poartă, după ce Iulia Curea reuşise să egaleze la 6.
Min. 15, 5-5 - Perioadă de joc confuză, în care s-au remarcat mai mult cei doi portari, Mayssa Pessoa şi Sabine Englert.
Min. 10, 5-5 - Danezele au condus şi la două goluri, dar CSM a rămas în joc datorită golurilor marcate de Ana Paula Rodrigues, Aurelia Brădeanu şi Isabelle Gullden, de două ori.
Min. 5, 1-2 - Început echilibrat de meci. CSM joacă foarte mult pe extreme, iar portarul danezelor, Sabine Englert este într-o zi bună. Maria Fisker a marcat golul echipei noastre.
Min. 1 - A început meciul.
Etichete: liga campionilor , csm bucuresti , midtjylland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...