VIDEO Buceschi: ”Suntem cea mai bună echipă din România. Următorul obiectiv e calificarea în Final Four!”
25.05.2014, 19:21Antrenorul Costică Buceschi se bucură pentru că HCM Baia Mare a câștigat tot ce se poate în România și spune că acum are ambiția de a performa și în Europa.
HCM Baia Mare a câștigat, duminică după-amiază, partida contra celor de la Corona Brașov (scor 38-33 - DETALII) și a devenit pentru prima dată în istoria clubului campioana României.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La finalul partidei de la Baia Mare, Costică Buceschi, antrenorul maramureșencelor, a spus, la flash-interviul pe care l-a acordat special pentru Digi Sport, care sunt ambițiile sale de viitor.
”Șampania era pregătită de mult timp, dar este bine că noi ne-am pregătit așa cum trebuie pentru acest meci și că ne-am impus până la urmă, mai ales că a fost un meci dificil. Brașovul a condus cu 4-1, dar noi am revenit în meci și am demonstrat că suntem cea mai bună echipă din România.
Am câștigat trei trofee, cam tot ce se putea câștiga în România, în fața a trei echipe diferite și asta spune totul despre noi. Am luat Supercupa cu Jolidon, Cupa României în fața celor de la Roman și acum titlul în fața Coronei.
Acum vrem să creștem și în Europa, să ajungem în Final Four. Iar eu îmi doresc să performez cât de mult pot în România, dar imi doresc să performez și în Europa, pentru că acolo se vede adevărata valoare a echipei”, a spus antrenorul.
Buceschi a mai spus și care este strategia celor de la Baia Mare pentru Liga Campionilor: ”Ne vom întări cu patru-cinci jucătoare de top, care știu mai ales cum să joace în grupele superioare”, a conchis Buceschi la Digi Sport.
Etichete: hcm baia mare , buceschi , buceschi hcm baia mare , reactii buceschi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...