Video Exclusiv Victor Angelescu condamnă ferm injuriile rapidiștilor la adresa Cristinei Neagu: ”Nu am cum să fiu de acord”
articol scris de Digi Sport09.03.2023, 07:53
La finalul lunii februarie, Cristina Neagu (34 de ani) a fost ținta injuriilor suporterilor Rapidului în timpul meciului pe care CSM București l-a câștigat, scor 31-24, în Cupa României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victor Angelescu, după ce fanii Rapidului au înjurat-o pe Cristina Neagu: ”Nu mi se pare normal”
Cristina Neagu, care a fost desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, a fost înjurată de suporterii giuleșteni după fiecare gol marcat. Apoi, atât fanii, cât și CS Rapid au emis comunicate prin care ”au explicat” comportamentul galeriei și au transmis că Neagu a provocat prin faptul că a acuzat trupa vișinie de blaturi la finalul sezonului precedent.
Printre puținele voci din Giulești care au condamnat gestul suporterilor rapidiști se numără cea a lui Victor Angelescu, coproprietarul echipei de fotbal.
”Nu mi se pare normal să ai asemenea reacție la adresa unei femei, mai ales a Cristinei Neagu. Nu am cum să fiu de acord cu asemenea injurii, nu contează ce galerie e. Poate nu înțeleg eu așa de bine spiritul. Cred că e o diferență între un meci de handbal feminin și un FCSB - Rapid.
Eu, personal, nu sunt de acord, dar eu nu sunt suporter. Nu (n.r.- dacă îi e frică de galerie)! Au rolul lor, sunt foarte importanți fanii. De ce ne-ar fi frică? M-ar deranja (n.r.- să fie înjurat de suporteri), dar asta nu înseamnă că...”, a spus Victor Angelescu, la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Victor Angelescu, despre injuriile adresate de suporterii Rapidului Cristinei Neagu
FC Rapid: “Nu putem tolera ca sportivele noastre să fie acuzate de blaturi și titluri mincinoase”
“Avem câteva precizări de făcut din partea FC Rapid București legat de ultimele evenimente vehiculate în mass-media și în rândul fanilor. Nu putem rămâne indiferenți la așa-zisul conflict dintre persoana Cristina Neagu și entitatea rapidistă.
Deși nu are un trecut rapidist, noi o vom respecta pe sportiva Cristian Neagu. Nu trebuie uitat că galeria Rapidului și-a arătat respectul față de Gheorghe Hagi, iar cel supranumit «Regele» a făcut o reverență în fața galeriei. Să nu uităm că Europa a privit cu uimire parcursul european al echipei de handbal.
Apropo, nu există galeria Rapidului la fotbal și galeria Rapidului la handbal, așa cum a afirmat Neagu. Există o singură galerie care produce spectacol, dar care nu trebuie provocată. Chiar și eu, ca suporter vechi, am o senzație de deja-vu, secvențe din istorie în care am fost mai mereu provocați.
La fotbal sau la handbal, suporterii Rapidului au fost un exemplu de civilizație pretutindeni. Nu o spunem noi, au spus-o adversarii. Tertipurile la care a apelat clubul CSM la adresa clubului Rapid țin de vremurile demult apuse și au avut efectul bumerangului scăpat chiar de către Cristina Neagu.
Sigur, nu suntem de acord cu jignirile, nu fac parte din arsenalul nostru, dar nici nu putem tolera ca suporterii noștri să fie permanent șicanați, iar sportivele noastre să fie acuzate de blaturi și titluri mincinoase, jignindu-le munca. Luăm atitudine pentru că suntem un tot unitar format din cinci litere: Rapid! Și împreună suntem de neclintit”, a transmis ofițerul de presă al Rapidului, Lucian Ionescu.
Cristina Neagu, reacție după comunicatul celor de la CS Rapid. Ce a deranjat-o cu adevărat pe sportivă
Cristina Neagu nu a vrut să intre în direct pentru a-și exprima opinia cu privire la comunicatul CS Rapid, dar a transmis un mesaj.
”Colegii mei au stat de vorbă cu Cristina Neagu. Nu a dorit să intre în direct. Consideră că înjurăturile sunt doar o scuză pentru ceea ce s-a întâmplat acum un an când a oferit acele declarații.
Nu a fost atât de mult afectată, cât a fost afectată de faptul că sala era plină de alte femei și copii”, a spus Vali Moraru.
Etichete: cristina neagu , galerie rapid , suporteri rapid , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...