Superlativele CM de handbal feminin. Cristina Neagu a primit 5 distincţii
21.12.2015, 10:26Cristina Neagu a câştigat titlul de golgheteră a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, după ce a depăşit-o, graţie celor zece goluri marcate în finala mică, pe Jovanka Radicevic (Muntenegru). Neagu a ocupat primul loc al ierarhiei, cu 63 de goluri în nouă partide, din 104 aruncări (medie 61%), fiind urmată de Radicevic, cu 60 goluri, din 85 de şuturi (71%), iar poloneza Karolina Kudlacz-Gloc a completat podiumul, cu 52 de goluri din 82 de şuturi (63%).
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Aceasta a fost a cincea distincţie primită duminică de interul stânga al naţionalei României, după medalia de bronz, titlul de cea mai bună jucătoare a finalei mici, desemnarea sa drept cea mai bună jucătoare a competiţiei şi nominalizarea în echipa ideală a turneului pe postul de inter stânga.
Cristina Neagu este nominalizată la secţiunea Sportivul anului din România din cadrul Premiilor Digi Sport. Intră şi tu AICI şi votează cei mai buni sportivi ai anului 2015.
Paula Ungureanu a fost cel mai bun portar la aruncările de la 7 metri, cu 11 apărate din 30 executate, având un procentaj de 37%. Pe locul al doilea se află celălalt portar al României, Ionica Munteanu, cu 3 apărate din 9 executate, cu un procentaj de 33%. Pe treapta a treia s-a clasat Barbara Arenhart (Brazilia), Silvia Navarro (Spania), Silje Magareta Solberg (Norvegia) şi Yang Yurou (China), toate cu procentaj de 29%.
În ciuda acestei evoluţii, Paula Ungureanu nu s-a clasat în primele 18 portăriţe ale Mondialului, având un procentaj mai mic de 33%. Olandeza Tess Wester a fost cea mai bună apărătoare de buturi, cu un procentaj de 43% (120 de intervenţii din 277 de şuturi), urmată de Darly Zoqbi De Paula (Spania), cu 42% (28/66), şi Rikke Poulsen (Danemarca), 41% (76/186), etc.
Olandeza Cornelia Groot a avut cele mai multe pase de gol, 54, fiind urmată de chinezoaica Zhao Jiaqin, 48, şi de norvegianca Nora Mork, 37, etc. Trei românce ocupă locul 17, cu câte 24 de assist-uri, Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi şi Cristina Neagu.
Într-o ierarhie combinată, goluri şi assist-uri, Groot este prima, cu 93 de reuşite (39 goluri şi 54 de pase), urmată de Neagu, cu 87 (63+24), şi de o altă olandeză, Estavana Polman, cu 84 (51+33), etc.
Kazaha Olga Tankina este jucătoarea cu cele mai multe intercepţii la acest Mondial, 14 în 7 meciuri.
Olandeza Kelly Dulfer a avut cele mai multe şuturi blocate, 24, urmată de Biljana Bandelier (Serbia), Sabina Jacobsen (Suedia) şi Ana Sen (Rusia), cu câte 10. Românca Gabriela Perianu, cu 7 blocaje efectuate, a ocupat locul 10.
În clasamentul Fair Play, România a ocupat locul 8, cu un indice de 10,9 puncte, în timp ce pe primul loc s-a clasat Argentina, cu 8 p, urmată de Ungaria, 8,5 p, şi Tunisia, 8,7 p, etc.
Etichete: cristina neagu , cm de handbal , superlative
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...