Galerie Foto România, gata de Mondialul Feminin de Handbal din Japonia. Arenele sunt "de pe altă planetă". Competiția e la Digi Sport
22.11.2019, 18:42Mai este o săptămână până la startul Mondialului Feminin de Handbal, care e în direct la Digi Sport, iar țara gazdă, Japonia, s-a ambiționat să fie gazda unei competiții așa cum nu s-a mai văzut.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cinci orașe din "Țara Soarelui-Răsare" vor găzdui jocurile și au pregătit niște săli "de pe altă planetă", ultramoderne. Toate se află în regiunea Kumamoto.
Park Dome - este sala principală și cea mai mare de la acest Mondial, cu o capacitate de 10.000 de locuri, prin extensia tribunelor. Superba realizare arhitecturală a fost inaugurată în 1997.
Aqua Dome - Are o capacitate care se poate extinde la 6.400 de locuri și a fost inaugurată în 2013.
Prefectural Gymnasium - A fost deschisă în 1982 și are o capacitate maximă de 4.100 de locuri, însă la meciurile de handbal, capacitatea este de 3.400 de locuri.
Yatsushiro General Gymnasium - A fost inaugurată în 1983, are o capacitate de 2.400 de locuri și este situată într-o zonă turistică superbă.
Yamaga City Overall Gymnasium - A fost inaugurată în 1997 și are 2.100 de locuri. Are lift și clinică medicală modernă.
Campionatul Mondial de Handbal - tot ce trebuie să știi
- 24 de țări, împărțite în 4 grupe, se bat pentru marele trofeu la Mondial Feminin de Handbal, într-un total de 96 de meciuri.
- Franța este deținătoarea trofeului și are două titluri mondiale în palmares. Recordul de campionate mondiale îl are Rusia, cu 4 medalii de aur, urmată de Norvegia, cu trei.
- România se laudă însă și ea cu un record. Este țara cu cele mai multe participări, 24, ceea ce înseamnă că nu a ratat nicio ediție.
- România a fost campioană mondială în 1962, an în care țara noastră a organizat competiția.
- De-a lungul timpului, țara noastră a dat de două ori cea mai bună marcatoare a turneului: Cristina Neagu în 2015, cu 63 de goluri și Carmen Amariei în 1999, cu 60 de goluri.
România se află în grupa C, alături de Spania, Ungaria, Muntenegru, Kazahstan și Senegal
Programul din grupa României la Campionatul Mondial:
Grupa C
30 noiembrie 2019
08:00 Muntenegru – Senegal
11:00 România – Spania
11:00 Ungaria – Kazahstan
1 decembrie 2019
08:00 Kazahstan – Muntenegru
11:00 Spania – Ungaria
11:00 Senegal – România
3 decembrie 2019
08:00 Ungaria – Muntenegru
08:00 Spania – Senegal
12:00 România – Kazahstan
4 decembrie 2019
08:00 Muntenegru – România
08:00 Kazahstan – Spania
12:00 Ungaria – Senegal
Primele trei echipe din fiecare grupă se califică în grupele principale. Apoi, în grupa principală în care va ajunge România vor veni trei echipe din grupa C.
- Lotul României la Campionatul Mondial de Handbal: D. Ciucă, D. Dedu, I. Dumanska, A. Udriştoiu, L. Pristăviţă, C. Neagu, R. Băcăoanu, G. Perianu, A.M. Popa, C. Pintea, C. Florică, L. Ostase, S. Seraficeanu, M. Zamfirescu, P. Vizitiu, A. Polocoşer, E. Dache.
Campionatul Mondial de Handbal se ba disputa în Japonia, între 30 noiembrie şi 15 decembrie și va fi în direct la Digi Sport.
Etichete: romania , handbal feminin , handbal romania , campionatul mondial de handbal , romania campionatul mondial , handbal japonia , campionatul mondial japonia , program mondial handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...