”Nu veți mai vedea așa ceva”. Cristina Neagu s-a retras de la națională, iar Adi Vasile a reacționat
articol scris de Digi Sport13.12.2023, 18:54
Cristina Neagu (35 de ani) a anunțat marți, 12 decembrie 2023, că s-a retras de la echipa națională de handbal a României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adi Vasile, mesaj emoționant, după retragerea Cristinei Neagu de la echipa națională
Adrian Vasile (41 de ani), antrenorul lui CSM București și fostul selecționer al României la handbal feminin, a reacționat în mediul online, după retragerea Cristinei Neagu de la prima reprezentativă.
Acesta și-a adus aminte de perioada în care a colaborat cu sportiva la națională și i-a invitat pe iubitorii handbalului să o susțină pe Cristina Neagu la meciurile CSM-ului.
”Căpitane, am fost onorat să reprezint ţara alături de tine! Ai inspirat, o faci în continuare şi o vei face mai puternic la trecerea anilor.
Îţi doresc sa fii înconjurată de cât mai multă iubire! Vouă, celor care apreciaţi excelenţa, vă invit să o vedeţi jucând, pentru că nu veţi mai vedea aşa ceva.
Cu respect şi preţuire, Căpitane!”, a scris Adrian Vasile, pe Facebook.
Mondialul din 2017, coșmarul carierei pentru Cristina Neagu
Cea mai bună handbalistă a țării noastre din ultimii ani a făcut o retrospectivă a celor 17 ani petrecuți sub tricolor și a dezvăluit și care este meciul care i-a marcat existența și care-i produce coșmaruri și în prezent.
”Reconstrucția a început din 2016, când nume importante s-au retras de la echipa națională. Totuși, am reușit să facem o echipă bună, să obținem cel puțin în perioada 2016-2018 rezultate bune, chiar dacă la Mondialul din 2017 am ieșit pe locul 10.
Cred că și acum mai am coșmaruri cu meciul împotriva Cehiei.
Nu îmi imaginez ce înseamnă schimbul de generație, că nu avem 10 jucătoare trecute de 35 de ani, deși alte echipe au jucătoare trecute de 35 de ani care joacă foarte bine, la cel mai înalt nivel și sunt apreciate.
Ce știu este că îmi doresc ca echipa națională să revină sus”, a spus Cristina Neagu, la revenirea delegației României de la Campionatul Mondial, unde naționala noastră s-a oprit în Main Round.
Etichete: cristina neagu , adi vasile , retragere cristina neagu , crstina neagu nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...