Minaur Baia Mare şi CSA Steaua și-au aflat adversarele din ”sferturile” Cupei EHF
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 16:04
CS Minaur Baia Mare şi CSA Steaua Bucureşti şi-au aflat adversarele din sferturile de finală ale EHF European Cup, în urma tragerii la sorţi efectuate la Viena.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mai mult, dacă cele două vor trece mai departe, acestea se vor întâlni în semifinalele competiției.
Minaur Baia Mare şi CSA Steaua și-au aflat adversarele din ”sferturile” Cupei EHF
Minaur, vicecampioana României, care a obţinut o dublă victorie în optimi, în faţa bosniacilor de la RK Vogosca (36-26 şi 34-25), va juca în sferturi contra austriecilor de la Bregenz Handball.
Bregenz Handball a eliminat în optimi o altă echipă austriacă, Foerthof UHK Krems, după 26-26 în deplasare şi 33-30 pe teren propriu.
Steaua s-a calificat după o dublă pe muchie de cuţit, cu cehii de la HCB Karvina (28-27 şi 29-29), iar în sferturi va întâlni formaţia islandeză Valur Reykjavik.
Nordicii au câştigat ambele manşe din optimi cu sârbii de la RK Metaloplastika Elixir Sabac, cu 27-26 pe teren propriu, şi 30-28 la Sabac, anunță Agerpres.
Cele două echipe româneşti vor juca acasă prima manşă, pe 23-24 martie, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu (30-31 martie).
În semifinale, în ultimele săptămâni din aprilie, câştigătoarea duelului Steaua - Valur o va înfrunta pe învingătoarea dintre Minaur şi Bregenz.
Etichete: csa steaua , ehf , handbal , minaur baia mare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...