În loc de podium, România a terminat CE din Serbia pe locul 10! Acum 2 ani am luat medalia de bronz
14.12.2012, 09:50Înfrânte și în ultimul meci de la Campionatul European de handbal feminin din Serbia, 23-25 contra Germaniei, componentele naționalei României au terminat de abia pe cea de-a zecea poziție a turneului final!
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Bilanţul conține două victorii, un egal şi trei înfrângeri, în condițiile în care România a cucerit în 2010 medalia de bronz, ceea ce a reprezentat și obiectivul de la actuala ediție.
Selecționerul Gheorghe Tadici nu va avea însă probleme după această participare mult sub așteptări, deoarece obiectivul său fixat în vară, când a semnat contractual cu FRH, este acela de a se califica la JO din 2016.
În semifinaleel CE s-au calificat Norvegia şi Serbia (grupa I), respectiv Muntenegru şi Ungaria (grupa II), astfel că meciurile care se vor disputa sâmbătă vor fi Norvegia - Ungaria, respectiv Muntenegru - Serbia. Tot sâmbătă, pentru locurile 5-6, se vor întâlni reprezentativele Danemarcei şi Rusiei, în timp ce finala mică și finala mare sunt programate duminică.
România a încheiat participarea la CE din Serbia joi, cu următoarele rezultate: 21-21 cu Rusia, 22-19 cu Islanda şi 20-23 cu Muntenegru (grupa preliminară D), 31-26 cu Spania, 19-25 cu Ungaria şi 23-25 cu Germania (grupa principală II).
Clasamentul locurilor 7-16 este următorul: 7. Germania, 8. Suedia, 9. Franţa, 10. România, 11. Spania, 12. Cehia, 13. Croaţia, 14. Ucraina, 15. Islanda. 16. Macedonia.
Etichete: romania germania 23-25 , romania locul 10 , romania ce handbal locul 10 , romania a terminat ce serbia de abia pe locul 10 , dezamagire handbal feminin romania serbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...