Video Gyor - Vardar 31-30. Echipa lui Martin Ambros câștigă Liga Campionilor după prelungiri. Final dramatic!
07.05.2017, 18:19Echipa maghiară Gyori Audi ETO KC a câştigat dramatic trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin, duminică seara, după ce a învins formaţia macedoneană Vardar Skopje cu scorul de 31-30 (15-12, 26-26), după prelungiri, în finala desfăşurată în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gyor a câştigat pentru a treia oară competiţia, după ediţiile din 2013 şi 2014. Echipa maghiară a jucat patru din ultimele cinci finale ale competiţiei.
Primele minute de joc ale finalei au fost echilibrate, dar apoi gazdele au reuşit să se desprindă la două goluri, 5-3 (7). Gyor a continuat să fie echipa mai activă, dar Vardar s-a ţinut aproape (egal la 6, 7, 8, 9, 10). Gyor a reuşit trei goluri consecutive, 13-10 (19), iar apoi a intrat cu acest avans la cabine (15-12).
În partea secundă, gazdele au condus cu două, trei şi chiar patru goluri, dar Vardar s-a apropiat la o singură lungime, 20-19 (47). Echipa macedoneană a reuşit egalarea, 24-24 (53), iar Radicevic a trimis în bară în min. 55, ratând şansa de a aduce echipa oaspete în avantaj. Fiecare echipă a mai marcat de două ori (26-26), iar meciul a intrat în prelungiri, după ce Vardar a irosit ultimul atac.
Echipa antrenată de spaniolul Ambros Martin, selecţionerul naţionalei României, a început foarte bine prelungirile şi a condus cu 29-26 (63), dar Vardar a punctat de două ori (29-28). La 30-29 pentru Gyor, Vardar a avut atacul, dar arbitrele au dictat fault ofensiv, contestat vehement de oaspete, iar Nora Mork a mărit avantajul echipei maghiare, 31-29. Lacrabere a înscris ultimul gol al lui Vardar (31-30), dar Gyor a încheiat meciul în atac şi a obţinut trofeul.
În finala mică, CSM Bucureşti a învins-o pe Buducnost Podgorica cu scorul de 26-20 (13-12). Sâmbătă, în semifinale, Vardar a dispus de CSM Bucureşti cu 38-33, iar Gyor a întrecut-o pe Buducnost cu 26-20.
La ediţia de anul trecut, CSM Bucureşti a dispus în semifinale de Vardar cu 27-21, iar Gyori Audi ETO KC s-a impus la limită în duelul cu Buducnost, 21-20. În finala mică, Vardar a trecut de Buducnost cu 30-28, iar CSM Bucureşti a câştigat trofeul, după ce a învins-o pe Gyori Audi ETO KC cu 29-26, după prelungiri şi aruncările de departajare.
VIDEO REZUMAT GYOR - VARDAR 31-30
VIDEO PREMIEREA DE LA FINAL
Finalul meciului. Gyor - Vardar 31-30. Echipa lui Martin Ambros (selecționerul României) reușește să câștige Liga Campionilor după un meci memorabil, în care au fost și destule decizii discutabile de arbitraj.
Finalul primei reprize de prelungiri: Gyor - Vardar 29-28. Se menține suspansul în finala de la Budapesta!
Se intră în prelungiri la Budapesta.
Min. 60: Gyor - Vardar 26-26. Partida intră în prelungiri, însă în ultimele minute a avut loc un moment incredibil: antrenorul lui Vardar a fost forțat să ia time-out după o eroare comisă de observatorul EHF, însă apoi formația din Macedonia a egalat și chiar a forțat victoria în timp regulamentar, dar fără succes. Se intră în prelungiri la Budapesta!
Min. 53: Gyor - Vardar 24-24. Final absolut senzațional, cu Vardar în mare revenire de formă. Pivotul Altahus înscrie cu 7 minute înainte de final, iar formația din Skopje speră la o performanță istorică.
Min. 40: Gyor - Vardar 18-16. Unguroaicele continuă să stea la conducere, atmosfera din sală fiind una magnifică. Deși este un meci echilibrat, Gorbicz și colege sale mențin ecartul.
PAUZĂ: Gyor - Vardar 15-12. Gyor conduce la pauză și pare a controla finala în acest moment, după un start în care Vardar a jucat foarte bine.
Min. 20: Gyor - Vardar 13-10. După un start de meci echilibrat, Gyor pare că a pus stăpânire pe meci și s-a distanțat la trei goluri pe tabelă
Min. 7: Gyor - Vardar 4-3. Start impecabil de meci în Final Four-ul de la Budapesta. Într-o atmosferă absolut senzațională, desfășurarea scorului în primele minute spune totul despre ce se întâmplă în sală. Vardar a condus cu 1-0, Gyor a revenit și a trecut în avantaj cu 2-1, după care Vardar a trecut în avantaj, cu 3-2. Cu Gorbicz, în zi de grație, unguroaicele au revenit din nou și au trecut în avantaj: 4-3. Se anunță o finală superbă.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: finala , liga campionilor , gyor , vardar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...