Gațu explică modul prin care Oltchim devine HC Oltenia și joacă în prima divizie
01.07.2013, 20:07După ce a ratat la mustață calificarea în finala Ligii Campionilor și a pierdut apoi toate jucătoarele importante, Oltchim își va schimba numele din această săptămână. Cel puțin, gruparea din Râmnicu Vâlcea va putea activa mai departe în primul eșalon, dar deocamdată nu-și va putea păstra și palmaresul, deorece acesta aparține societății care a finanțat echipa până acum și care în prezent a intrat în procedură de insolvență.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a explicat luni care va fi procedura prin care se poate realiza acest artificiu din punct de vedere regulamentar.
"Oltchim Râmnicu Vâlcea se înscrie în nume propriu în Liga Naţională de handbal feminin, urmând ca marţi să se predea totul către HC Oltenia, formaţie care va moşteni handbalistele care au mai rămas sub contract şi locul în prima divizie. Tot mâine vom întruni Consiliul Director al FRH şi vom anunţa formaţiile înscrise oficial în Liga Naţională de handbal feminin şi masculin. Nu e nevoie de palmares, care acum nu se poate lua, CS Oltchim fiind în insolvenţă. Oricum, acest palmares se va conserva şi este o chestiune simbolică.
Trebuie să înţelegeţi, însă, că de acum începe greul la noua echipă. Oamenii din Vâlcea trebuie să înţeleagă că nu va mai fi ce a fost. Cel puţin în perioada următoare. Nu vor mai avea o echipă multinaţională care se va bate pentru Liga Campionilor şi va câştiga campionatul fără probleme. Echipa se va bate pentru salvarea de la retrogradare, dar poate redeveni numărul unu în câţiva ani. E bine că handbalul vâlcean nu a murit, va fi un lot tânăr care trebuie sprijinit de toată lumea", a spus Gaţu.
Nu riscă amendă din partea EHF
Oficialul a mai afirmat că nu există riscul unei amenzi din partea Federaţiei Europene de Handbal, în condiţiile în care neparticiparea în Liga Campionilor a fost anunţată din timp: "Şi aşa e o dramă că nu poate participa în Liga Campionilor. Dacă Oltchim ajungea în finală şi o câştiga, sunt sigur că altfel ar fi fost situaţia. Mă duceam personal după bani şi se continua la nivel înalt".
Preşedintele FRH a expus şi motivele în urma cărora CS Oltchim s-a prăbuşit: "O spun ca suporter, ca om din afara clubului. A fost vorba de o încredere prea mare în unicul investitor, în combinat. Când a picat SC Oltchim, a picat şi clubul. A fost vorba şi de un management sportiv defectuos, s-au adus handbaliste cu contracte mari, s-a stricat toată piaţa din România.
A fost vorba şi de un dezinteres al autorităţilor locale. Am asistat la o şedinţă a Consiliului Judeţean în care s-au dat 100.000 de lei. Ce să faci cu aceşti bani la acest nivel? Mai nimic! Noroc că primăria Râmnicului e condusă acum de un om care ştie cu ce se mănâncă handbalul (n.r. - Ion Matei, soţul fostei handbaliste, Edith Torok Matei)".
Etichete: gatu , faliment oltchim , oltchim liga campionilor , cristi gatu , hc oltenia , gatu explica mecanismul prin care oltchim va deveni hc oltenia , gatu despre oltchim , oltchim devine hc oltenia , faliment olchim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...