Duel complicat pentru CSM în Liga Campionilor, cu Ferencvaros. Adi Vasile: “O partidă pentru caractere puternice”
articol scris de Digi Sport12.11.2021, 16:11
CSM București înfruntă echipa maghiară Ferencvaros, sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 17:00, în direct pe Digi Sport 1, în runda a șaptea din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ferencvaros, neînvinsă în acest sezon
Ferencvaros este liderul neînvins al grupei, iar antrenorul echipei bucureștene, Adrian Vasile, a declarat că urmează un meci “pentru caractere puternice”.
Ferencvaros n-a mai pierdut un meci oficial din 15 mai, în campionatul Ungariei, iar ultimul eșec în Liga Campionilor datează din 7 martie, cu Buducnost.
În sezonul 2020-2021 al Ligii Campionilor, în faza grupelor, CSM București s-a impus pe teren propriu cu Ferencvaros (25-19), dar a pierdut la Budapesta (31-27).
"Fiecare meci împotriva celor de la Ferencvaros e foarte echilibrat, pentru că am şi jucat împotriva lor toate sezoanele acestea de Champions League. De multe ori ne-am împărţit victoriile. Dar cred că în momentul de faţă Ferencvaros traversează o perioadă foarte bună fiind învinsă în Liga Campionilor. Este o echipă pe val, cu jucătoare cu foarte multă încredere în ele. Iar faptul că joacă acasă şi va avea şi suportul publicului este un atu pentru ele. E greu de spus dacă acesta este cel mai greu meci din grupă... Dar este o deplasare în Ungaria, este o partidă pentru caractere puternice, o partidă adevărată într-o atmosferă frumoasă", a spus Adrian Vasile, înaintea antrenamentul desfăşurat la Sala Polivalentă din Capitală.
Ferencvaros - CSM București, sâmbătă, ora 17:00, LIVE VIDEO pe Digi Sport 1
Tehnicianul nu crede că CSM Bucureşti poate rata califica în faza următoare a Champions League în cazul unei înfrângeri în meciul de sâmbătă.
CSM București vine după eșecul dureros cu echipa franceză Brest, scor 29-30, la București.
"Nu cred, mai sunt oricum 6 etape. Cu tot respectul pentru adversarele noastre, îmi e foarte greu să cred că CSM Bucureşti nu va încheia grupa în primele 6 echipe. Înfrângerile nu sunt niciodată uşor de gestionat, mai ales într-o echipă ca a noastră, pentru că astfel de momente le trăim un pic mai greu. Dar este sport, orice echipă, orice campion pierde la un moment dat. Nimeni nu câştigă tot timpul. Dar într-adevăr lucrurile care depind de noi trebuie să le facem mai bine", a menţionat Adrian Vasile.
Clasamentul grupei A din Liga Campionilor
Etichete: liga campionilor , ferencvaros , csm bucuresti , adrian vasile
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...