Dinamo, campioana Ligii Naționale de handbal masculin. Al 19-lea titlu din palmares pentru bucureșteni
articol scris de Digi Sport27.03.2023, 09:09
CS Dinamo Bucureşti şi-a asigurat titlul de campioană naţională deşi nu a jucat în acest weekend, după ce CSM Constanţa a terminat la egalitate cu AHC Potaissa Turda, 27-27 (12-14), duminică, în Sala ''Iftimie Ilisei'' din Medgidia, în etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo a câștigat un nou titlu la handbal masculin
CSM Constanţa a fost egalată cu 57 de secunde înainte de final, iar apoi fiecare echipă a ratat câte un atac, notează agerpres.
Pentru Dinamo acesta este al 19-lea titlu naţional din palmares. Este al șaptelea triumf consecutiv pentru formația din Ștefan cel Mare.
Clasament
- CS Dinamo Bucureşti 63 puncte (21 jocuri)
- CSM Constanţa 51 (22)
- CS Minaur Baia Mare 49 (22)
- CSA Steaua Bucureşti 43 (22)
- CSM Focşani 40 (22)
- CSM Bucureşti 39 (21)
- AHC Potaissa Turda 36 (22)
Dinamo mai are de jucat returul sferturilor Champions League
Elevii lui Xavi Pascual încă sunt angrenați în Liga Campionilor, acolo unde mai au de jucat returul sferturilor de finală cu Kiel, miercuri, de la 19:45, în DIRECT pe Digi Sport 3.
În tur, nemții s-au impus fără mari emoții, 41-28, la București, și doar o minune ar mai putea aduce calificarea românilor.
De asemenea, "dulăii" se mai luptă și pentru Cupa României, acolo unde vor juca în optimi contra celor de la Poli Timișoara.
Etichete: dinamo , handbal masculin , liga zimbrilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...