"Dacă ar exista handbalul total, România s-ar apropia cel mai mult de el!". Siteul oficial al Europeanului, la picioarele fetelor noastre
06.12.2018, 13:58Norvegia - România 23-31. România a învins clar Norvegia, deţinătoarea titlului, cu scorul de 31-23 (18-12), miercuri, la Brest, în ultimul său meci din Grupa D a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa. Siteul oficial al competiţiei nu conteneşte cu laude la adresa lui Neagu&Co.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tricolorele au făcut un meci remarcabil, obţinând prima victorie în faţa Norvegiei la un turneu final după o pauză de 18 ani. România a câştigat grupa şi merge în grupele principale cu maximum de puncte, patru.
Specialiştii se aşteptau ca nordicele, după ce au pierdut cu Olanda, să revină la turaţie normală şi să îşi reafirme statutul de favorită printr-o victorie contra tricolorelor. Doar că fetele noastre au făcut o partidă mare, umilind pur şi simplu multipla campioană mondială şi olimpică.
"Dacă ar exista handbalul total, România s-ar apropia cel mai mult de el, judecând după cum a evoluat în prima parte a partidei cu Norvegia. După un început echilibrat, România a găsit în Neagu şi Buceschi jucătoarele care pot crea o prăpastie într-un meci ce se anunţa la limită. Până şi cei mai optimişti fani ai României nu au putut să îşi creadă ochilor când au văzut cât de mult domină favoritele lor o naţională precum cea a Norvegiei", a titrat siteul oficial al competiţiei.
Trei meciuri ne despart de careul de aşi, fetele noastre având nevoie de două victori din următoarele trei dispute, cu Olanda, Ungaria şi Spania.
"Fetele lui Ambros Martin sunt acum favoritele grupei la un loc în semifinale, pornind în Main Round cu patru puncte", mai punctează sursa citată.
Programul României din grupa principală 2
- România - Olanda (9 decembrie, ora 19:00)
- România - Spania (11 decembrie, ora 19:00)
- România - Ungaria (12 decembrie, ora 19:00
După cele trei partide din grupa D, Cristina Neagu, deja golgeter all-time al Campionatului European, a ajuns la 217 goluri marcate.
Naţionala României a obţinut calificarea în grupa principală 2 încă de luni seară, când a trecut de Germania, cu 29-24 (14-11), după ce anterior învinsese Cehia, cu 31-28 (17-11).
Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se califică în grupele principale, două a câte şase formaţii, în care vor lupta, la Nantes şi Nancy, pentru calificarea în semifinale, programate în 14 decembrie, iar ulterior finalele (Paris, 16 decembrie).
Etichete: romania , romania handbal , norvegia - romania , handba euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...