Video CSM Bucureşti - Krim 28-26. Calificare dramatică în sferturile Ligii Campionilor, cu o etapă înainte de final!
03.03.2017, 16:24ÎN DIRECT la Digi Sport, CSM Bucureşti a reuşit o nouă seară magică şi a învins-o pe Krim, la Bucureşti, scor 28-26. Campioanele Europei au făcut un meci foarte bun şi s-au calificat matematic în sferturile Ligii Campionilor, cu un meci rămas de jucat în grupe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazdele au început bine partida şi au condus cu 7-4. Un moment important al primei reprize a fost la 9-9, când Aurelian Roşca s-a folosit de time-out, şi-a trezit jucătoarele, iar acestea s-au desprins, ajutate şi de super parada Paulei Ungureanu.
La pauză, scorul a fost 14-12 pentru CSM. Campioana Europei a fost din nou sub presiune în partea secundă. Egalate la 17, tigroaicele au fost chiar conduse apoi, însă două goluri spectaculoase reuşite de Carmen Martin au întors scorul.
Grubisic a reuşit şi ea o paradă de senzaţie, iar CSM a scăpat în câştigătoare: CSM Bucureşti - Krim s-a terminat 28-26.
Min. 60: Finalul meciului: CSM - Krim 28-26. Campioana Europei este în SFERTURILE LIGII CAMPIONILOR, cu o etapă înainte de final.
Min. 57: CSM - Krim 27-24. Curea ratează incredibil pe contraatac, trimițând în bară. CSM se putea distanța la 4 goluri, iar finalul era unul lipsit de emoții.
Min. 53: CSM - Krim 26-22. Gullden trimite o "rachetă" de la 9 metri, fără nicio șansă pentru portarul advers. Victoria este tot mai aproape și antrenorul lui Krim cere TIME-OUT.
Min. 51: Grubisic PAREAZĂ o LOVITURĂ DE LA 7 METRI și scorul rămâne 24-22.
Min. 49: CSM - Krim 24-22. Înscrie iar Martin pe contraatac și CSM dă semne clare de revenire. Atmosfera în Sala Polivalentă este una extraordinară!
Min. 48: CSM - Krim 23-22. Revenire spectaculoasă pentru echipa noastră. Martin ÎNSCRIE PE CONTRAATAC!
Min. 47: CSM - Krim 20-22. Egalează TORSTENSSON!
Min. 45: CSM - Krim 20-22 și antrenorul Aurelian Roșca cere TIME-OUT!
Min. 42: Krim înscrie cu multă șansă și este prima oară ÎN AVANTAJ la București: 19-20.
Min. 41: Mehmedovic RATEAZĂ de două ori într-un interval foarte scurt și CSM are emoții mari: 19-19.
Min. 39: CSM - Krim 17-17. Publicul este la înălțime și încurajează echipa noastră, într-un moment extrem de dificil.
Min. 38: CSM - Krim 17-16. Georgijev înscrie pentru Krim, care se apropie la un singur gol. Reușita a venit după un atac lent al oaspetelor.
Min. 35: CSM - Krim 16-13. Mehmedovic marchează pe contraatac și CSM are tot un avantaj de 3 goluri.
Min. 33: CSM - Krim 15-12. Primul gol al reprizei a doua este reușit de Aurelia Brădeanu.
Min. 30: Începe repriza secundă.
PAUZĂ! CSM - Krim 14-12
Min. 29: SUPER PARADĂ PAULA UNGUREANU la contraatacul lui Baric. Scorul este 14-11 pentru CSM.
Min. 24: CSM - Krim 13-10. Baric înscrie de la 7 metri, însă imediat marchează și Gullden, refăcând diferența de 3 goluri.
Min. 22: CSM - Krim 11-9. Mehmedovic marchează pe contraatac și campioana Europei are o nouă perioadă bună.
Min. 19: KRIM EGALEAZĂ! Omorogie marchează pentru Krim și CSM este egalată cu 10 minute înainte de finalul primei reprize: 9-9. Antrenorul Aurelian Roșca cere TIME-OUT!
Min. 17: CSM ÎNSCRIE ÎN DUBLĂ ÎNFERIORITATE! Marchează Oana Manea după o acțiune prelungită și CSM o conduce pe Krim cu 8-6.
Min. 15: Torstensson este eliminată 2 minute, însă Krim ratează apoi de la 7 metri, după o super paradă a Paulei Ungureanu. Scorul este 7-5 pentru CSM.
Min. 12: GOL CSM! 7-4! Carmen Martin punctează cu un lob superb, de pe extremă. Campioana Europei are însă anumite slăbiciuni în apărare, speculate prompt de formația din Slovenia.
Min. 10: GOL CSM! 6-3! Gullden marchează un gol frumos, de la 9 metri, iar CSM are din nou un avantaj de 3 goluri.
Min. 6: GOL CSM! 4-1! CSM continuă să joace foarte bine și are acum 3 goluri avans. Mehmedovic înscrie de pe extremă pentru gazde.
Min. 2: GOL CSM! 2-0! Torstensson înscrie superb, balonul lovind și transversala înainte de a intra în poartă.
Min. 1: GOL CSM! 1-0! Marchează Gullden, de la 7 metri.
UPDATE 20:00. Începe meciul dintre CSM și Krim. Sala Polivalentă este aproape plină!
CSM Bucureşti e pregătită pentru meciul de totul sau nimic împotriva celor de la Krim Ljubljana în această seară, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
O victorie le asigură handbalistelor de la CSM calificarea în sferturile Ligii Campionilor. Campioanele Europei vor cu orice preţ să-şi apere trofeul.
"Cunosc jucătoarele foarte bine pentru că am jucat de multe ori împotriva lor şi sper că vom câştiga", a prefaţat partida Majda Mehmedovic, completată de Jelena Grubisic: "Nu ne e frică de nicio echipă, ci doar de noi. Vom încerca să creştem de la meci la meci şi să dăm totul. Ştiu că putem juca mai bine de atât. Sper ca lucrurile să fie ca anul trecut, că vom reuşi să ajungem în Final Four şi că ne putem apăra trofeul cucerit anul trecut".
CSM București vine după eşecul din deplasare cu Larvik, scor 33-35. Înainte de meciul cu Krim, echipa antrenată de Aurelian Roşca se află pe locul 4 în grupa a doua principală, cu un punct peste formaţia din Slovenia.
CSM Bucureşti - Krim Ljubljana va fi în direct la Digi Sport 1 astăzi, de la ora 20.00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: csm bucuresti , csm bucuresti liga campionilor handbal , csm bucuresti krim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...