Video Cristina Neagu l-a contrazis pe Constantin Din, președintele FRH
articol scris de Digi Sport17.11.2022, 20:12
Delegația României a revenit din Macedonia de Nord, unde a disputat meciurile de la EHF EURO 2022.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La aeroport, Cristina Neagu a fost informată despre declarațiile date de președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, conform cărora au existat mai multe erori de arbitraj în favoarea României, decât contra, în ciuda percepției generale.
Cristina Neagu nu e de acord cu președintele FRH
Cristina Neagu a răspuns că nu este de acord cu afirmația lui Constantin Din.
”O apreciez ca pe o declarație care nu este în asentimentul echipei, pentru că voi știți foarte bine ce am declarat noi, jucătoarele, după partida cu Muntenegru. Dar este opinia dânsului și trebuie să îl întrebați mai multe pe el.
Nu mai avem unde să protestăm, pentru că pentru noi s-a terminat Campionatul European. Urmează meciurile de la echipele de club.
Da, ne-am fi dorit (n.r. să protesteze) pentru că a fost munca noastră și am simțit pe teren că a fost nedrept. Din păcate așa e la noi, prea multe nu putem schimba și trebuie să mergem înainte”, a spus Cristina Neagu.
Marea dorință a Cristinei Neagu
Cristina Neagu a transmis că speră să reușească să ajungă alături de echipa României la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, turneu la finalul căruia să-și încheie cariera la echipa națională.
”Eu îmi doresc să fiu sănătoasă, să pot să particip la Campionatul Mondial și, dacă dă Dumnezeu, să merg la turneul preolimpic și să mă calific la Jocurile Olimpice, ar fi fantastic.
Da, mi-aș dori din tot sufletul să îmi închei cel puțin cariera la echipa națională cu o calificare la Jocurile Olimpice”, a transmis Cristina Neagu.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...