Ce a scris EHF, după Rapidului în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
articol scris de Digi Sport27.03.2023, 18:01
Handbalistele de la Rapid București au fost protagonistele unui rezultat uriaș și le-au învins pe adversarele de la Krim, scor 30-24, în manșa secundă din play-off-ul Ligii Campionilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, giuleștencele au obținut calificarea în sferturile de finală ale competiției, acolo unde vor da peste formația Vipers Kristiansand. Cele două echipe se vor întâlni pe 29 aprilie, de la ora 19:00, și pe 6 mai, de la aceeași oră, în direct la Digi Sport.
Handbalistele de la Rapid, lăudate la scenă deschisă de EHF
După performanța reușită de elevele lui Kim Rasmussen, cei de la EHF au postat un mesaj pe pagina oficială. Forul european a evidențiat faptul că Rapid a adunat 5.000 de fani la ora partidei, dar și faptul că soarta calificării a fost decisă într-o manieră care a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură.
"În cel de-al 300-lea meci în EHF Champions League Feminin, Krim Mercator Ljubljana s-a confruntat cu Rapid într-o ciocnire esențială, campioana României jucând doar pentru a 16-a oară în competiția principală a Europei.
Susținută de peste 5.000 de fani, care au livrat un sold-out în București, biletele disponibile fiind vândute cu o lună înainte de meci, Rapid a făcut un joc de tip roller-coaster, dar fiesta s-a produs în Sala Polivalentă, iar Kim Rasmussen a pecetluit prima sa victorie europeană ca antrenor al Rapidului.
Linia din spate a Rapidului a fost enormă, cu Estavana Polman și Sorina Grozav – 14 goluri împreună - care au condus spectacolul, dar sprijinul fanilor a fost, de asemenea, foarte important în jocul în care Rapid și-a asigurat locul în sferturi de finală.
Estavana Polman, care a semnat la mijlocul iernii pentru Rapid, a avut cea mai bună evoluție din sezon împotriva lui Krim. Polman a marcat primele două goluri ale jocului și a terminat cu opt goluri. Sorina Grozav, care a încheiat meciul cu șase goluri, a marcat ultimele patru goluri ale Rapidului și a fost cu adevărat un lider în momentele cheie.
Principala dezamăgire a lui Krim a fost ineficiența lor în atac, cu o mulțime de rateuri și 14 mingi pierdute, ceea ce i-a permis Rapidului să preia controlul meciului și să dicteze ritmul”, a scris EHF.
Tabloul sferturilor EHF Champions League
- Odense - Gyor
- Esbjerg - CSM București
- Ferencvaros - Metz
- Rapid - Vipers
Etichete: rapid , ehf , liga campionilor , krim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...