O gimnastă de valoare a României a renunţat la lot şi va reprezenta Ungaria
04.07.2017, 19:03Olivia Cîmpian, o gimnastă de mare viitor a României, a decis să părăsească ţara cu destinaţia Ungaria. Ea va fi acolo legitimată la un club şi ulterior va reprezenta ţara vecină în competiţii.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Medaliată cu bronz la CE de juniori, multipla campioană naţională este o obişnuită a loturilor naţionale, însă părinţii săi au îndrumat-o spre Ungaria, anunţă ProSport.
Explicaţia părinţilor stă în faptul că în ţara vecină există un mai mare profesionalism în gimnastică, iar condiţiile de pregătire sunt propice dezvoltării Oliviei la cel mai înalt nivel. Sportiva va aplica în curând pentru cetăţenie, pentru ca apoi să reprezinte Ungaria.
"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au lucrat cu fetiţa mea din clasa a doua până acum, le port respect. Când am luat-o pe Oli de la Deva nu am făcut-o cu scandal, ne-am despărţit în relaţii bune cu toată lumea, sper să înţeleagă şi dânşii că tot ce ne dorim de acum încolo este ca fata noastră să crească şi mai mult în acest sport pe care-l iubeşte şi-l practică de mic copil. Am decis ca Olivia să activeze în Ungaria, unde există o altă abordare faţă de sportivii de performanţă. Mergem pe linia legală, o să încercăm să-i obţinem cetăţenia maghiară, iar faptul că eu am activat ca fotbalist în Ungaria ne-ar putea ajuta", a declarat tatăl Oliviei, Marcel Cîmpian, conform sursei citate.
Fără discuţie o pierdere pentru România, Olivia este regretată de Nicolae Forminte, antrenorul lotului feminin. Acesta consideră că părinţii au luat o decizie pripită.
"Este opţiunea familiei. Ne-am despărţit în termeni amiabili. Că o fi rău, că o fi asta, asta a fost decizia părinţilor. Dar un astfel de caz ne paşte în orice domeniu. Olivia e o pierdere mare, pentru că era lider de generaţie. Olivia era în proporţie de 75%, după CE de la Cluj, gata să dea şi satisfacţie. Din păcate avea câteva probleme de încredere şi era puţin emotivă, avea puţine probleme la paralele. Olivia era foarte aproape să ajungă la un nivel foarte bun, împreună cu colega ei Doina Crişan. Practic cele două erau singurele care s-au detaşat de restul plutonului la nivelul lor de vârstă. Însă în spate sunt gimnaste care sperăm că vor avea o explozie, care vor da aceeaşi satisfacţie ca cele două. Îmi pare rău că părinţii Oliviei nu au avut încredere. Copiii de aici, care au rămas la lot, au ca ţintă Tokyo 2020", a declarat Nicolae Forminte pentru ProSport.
Etichete: gimnastica , forminte , olivia cimpian romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...