Galerie Foto Artista care a plecat de acasă la 12 ani și va reprezenta România la Olimpiadă: "Pictura mă relaxează extraordinar"
articol scris de Digi Sport22.02.2021, 09:11
Maria Holbură, singura gimnastă din România calificată până acum la Jocurile Olimpice de la Tokyo, are o pasiune secretă: pictura.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Maria Holbură nu e talentată doar la gimnastică, ci e și o adevărată artistă! De patru ani, sportiva calificată la Olimpiada de la Tokyo și-a descoperit o nouă pasiune: pictează tablouri pe numere.
„Acum câțiva ani, treceam pe lângă un magazin de specialitate, mi-au plăcut câteva tablouri, mi le-am cumpărat și am început să pictez" - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Galerie Foto
Maria Holbura, gimnasta pasionată de pictură
Până acum, Maria a pictat cinci tablouri, unele dintre ele sunt la Deva, iar altele în casa părinților de la Constanța. De ultimul, un portret, s-a apucat în cantonamentul de la București, unde gimnasta va rămâne împreună cu lotul național de senioare până în aprilie, când vor merge la Campionatele Europene de la Basel.
„Îmi place foarte mult, mai vin uneori supărată de la antrenament că nu mi-a ieșit ceva, dar când ajung în cameră mă apuc să pictez și îmi trece. Mă relaxează extraordinar"- Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
A terminat un tablou în două zile
Dacă nu ar fi făcut gimnastică de performanță, Mariei i-ar fi plăcut să fie pictoriță! „Gimnastica e pasiunea mea cea mare, dacă aș fi avut mai mult timp, mi-ar fi plăcut să iau lecții de pictură de la cineva de specialitate. Cred că pot să fac un tablou din imaginație" - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Pentru că îi place foarte mult să stea în fața pânzei colorate, Mariei îi ia puțin până termină un tablou.
„Cel mai repede am terminat unul în două zile. A fost foarte greu, dar am stat la el până l-am terminat" - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Galerie Foto
S-a apucat de gimnastică la 5 ani
Maria a mers pentru prima dată într-o sală de gimnastică la 5 ani.
„Am fost selectată de la grădiniță, iar a doua zi m-am apucat de acest sport"- Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Ca să faci sport de performanță, și mai ales gimnastică, e nevoie și de sacrificii, pe care Maria le-a făcut, atunci când a fost selectată la lotul de junioare.
"La 12 ani și jumătate am plecat de acasă, la lotul de junioare de la Deva, în 2015 am mers la lotul mare, la Izvorani, după, la Lia Manoliu că acolo s-a mutat lotul. Am stat o jumătate de an, apoi m-am întors la Deva. Din 2016, până în februarie anul acesta am stat la Deva, iar acum sunt la București" - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
S-a calificat la Jocurile Olimpice
La Campionatul Mondial de la Stuttgart, din 2019, Maria Holbură a îndeplinit criteriile olimpice și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară. Pentru cea mai mare competiție mondială a Planetei, Maria nu și-a făcut planuri. Vrea doar să fie ferită de accidentări și să reușească să își ducă la capăt integralele.
"Sunt sportive din multe țări care au un nivel înalt de dificultate la exerciții. Eu vreau să îmi fac integralele bine și sunt fericită că mi s-a împlinit visul pe care l-am avut atunci când m-am apucat de gimnastică: să ajung la Jocurile Olimpice" - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Etichete: galerie foto , jocurile olimpice tokyo 2020 , jocurile olimpice tokyo , maria holbura
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...