"Zidane va conduce revoluția!" Răsturnare de situație: "Negocierile încep AZI!"
articol scris de Digi Sport28.02.2024, 11:50
Zinedine Zidane (51 de ani) este gata să revină în antrenorat, după 3 ani în care a stat departe de fotbal.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Răsturnare de situație: Zinedine Zidane a "deschis ușa" pentru negocieri
Liber de contract din vara anului 2021, după plecarea de la Real Madrid, ”Zizou” a primit numeroase oferte în toată această perioadă, însă antrenorul francez a preferat să le refuze pe toate.
Presa internațională a scris recent despre interesul lui Bayern Munchen pentru antrenorul francez, în condițiile în care bavarezii au anunțat deja că se vor despărți de Thomas Tuchel, la finalul sezonului.
Manchester United a intrat și ea în cursa pentru semnătura lui Zinedine Zidane, iar presa din Anglia scrie că "este visul lui Jim Ratcliffe" să-l vadă pe francez pe Old Trafford.
Juventus și PSG sunt alte două echipe interesate de serviciile tehnicianului care a câștigat 3 trofee UEFA Champions League consecutiv cu Real Madrid.
Dacă în trecut a exclus să o preia pe Manchester United, din cauza faptului că nu cunoaște bine limba engleză, Zinedine Zidane a "deschis acum ușa" pentru negocieri, scrie presa din Anglia.
Jurnaliștii de la The Standard scriu că Jim Ratcliffe este "disperat să-l aducă pe Zidane la Manchester United".
"Discuțiile pentru atingerea acestui obiectiv vor demara, începând de azi. Ratcliffe speră să-l readucă pe Zidane în joc prin desemnarea lui ca și conducător al revoluției de la United", scrie sursa citată.
Campionul mondial din 1998 a antrenat în două perioade Real Madrid (2016-2018, 2019-2021), cu care a câştigat trei trofee în Liga Campionilor, câte două în La Liga, în Cupa Mondială a Cluburilor şi în Supercupa Europei, printre altele.
Zinedine Zidane a refuzat naționala Algeriei
Zinedine Zidane, fostul antrenor al lui Real Madrid, a refuzat să preia postul de selecţioner al Algeriei, care i-a fost oferit de Federaţia din această ţară, anunţă presa sportivă franceză şi algeriană.
Conform L'Equipe, preşedintele Federaţiei Algeriene de Fotbal (FAF), Walid Sadi, l-a contactat pe ''Zizou'' pentru a-i propune să-i succeadă în postul de selecţioner lui Djamel Belmadi, demis după eliminarea prematură a "Vulpilor deşertului" de la Cupa Africii pe Naţiuni.
Fostul internaţional francez a refuzat oferta, dar a ținut să sublienieze, însă, că "este flatat de interesul arătat de ţara părinţilor săi", potrivit sursei citate.
Zinedine Zidane nu a mai antrenat din mai 2021, când s-a despărţit pentru a doua oară de Real Madrid, club cu care a câştigat de trei ori consecutiv Liga Campionilor, în 2016, 2017 şi 2018.
Francezul a mai refuzat anterior ofertele de a deveni selecţionerul Braziliei sau Statelor Unite, în condiţiile în care nu a ascuns niciodată că prioritatea sa o reprezintă naţionala Franţei, subliniază L'Equipe.
Zinedine Zidane, de nerecunoscut! Cum a apărut pe stradă
Galerie Foto
Zinedine Zidane (51 de ani) continuă să rămână în afara fotbalului, deși a declarat la începutul anului că vrea să revină în antrenorat.
De atunci, Zizou a primit mai multe oferte, însă nu se grăbește și încă așteaptă propunerea potrivită. Fostul mijlocaș se bucură din plin de timpul liber și s-a pozat recent pe străzile Franței, dar nu oricum, ci cu un look inedit.
Zidane a postat o fotografie pe Instagram, în care apare cu barbă, ochelari de vedere și bască. Dacă barbă a mai purtat în perioada în care a antrenat-o pe Real Madrid, cele două accesorii sunt ceva neobișnuit pentru Zizou.
De altfel, nu este pentru prima dată când Zidane apelează la astfel de trucuri pentru a nu fi recunoscut în public. În plină pandemie, francezul s-a plimbat nestingherit pe stradă alături de soția sa, întrucât fața îi era acoperită de ochelari de soare și mască, iar pe cap avea o șapcă.
Etichete: juventus , psg , manchester united , bayern munchen , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ACTUALIZARE 10:00 Un avion Embraer care zbura din Azerbaidjan spre Rusia s-a prăbușit miercuri în...