VIDEO Peste 100 de milioane de euro alocate de stat pentru stadioane mai mult goale
16.10.2014, 19:17Pentru stadioanele noi din Craiova şi Târgu Jiu, plus sălile de sport din București şi Covasna, Guvernul va cheltui 110 milioane de euro dintr-o lovitură, potrivit Digi 24 (DETALII AICI).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Investiția va fi făcută într-o perioadă în care audiențele sunt în continuă scădere la meciurile de fotbal.
Cea mai mică dintre investiţiile aprobate de Guvern este cea pentru centrul naţional de tenis. Iar suma nu este deloc modică: 13 milioane de euro.
Baza naţională de tenis va avea şapte terenuri acoperite, faţă de unul singur în prezent, cu o capacitate de 3.200 de locuri. Tot aici se va face un cămin pentru sportivi, cu sală de recuperare şi cantină.
„Noi propunem proiecte la care ne pricepem: la pus borduri, făcut parcuri şi săli polivalente. Evident că nu ne pricepem la montat întregul mecanism financiar din jurul unei autostrăzi şi eşuăm lamentabil pe proiecte de care are nevoie cu adevărat românul.”, spune profesorul de economie Cristian Păun.
Iată care sunt argumentele pentru care în Târgu Jiu se vor construi un stadion nou, cu aproape 13.000 de locuri şi o sală polivalentă:
„Oamenii vin, văd operele lui Brâncuşi, se aşteaptă să vadă la Târgu Jiu un stadion nou, cochet, o sală polivalentă nouă”, spune Mihai Prunariu, preşedintele clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu.
Lucrările la stadionul din Târgu Jiu vor începe în primăvara anului 2015.
Şi în Craiova s-au găsit câteva zeci de milioane de euro pentru un stadion acoperit. Actuala arenă, construită în urmă cu aproape 50 de ani, va fi demolată până la sfârşitul anului.
„Va fi o arenă de peste 30.000 de locuri, o investiţie de aproximativ 55 de milioane de euro.”, spune Ionuţ Pârvulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.
Economiştii spun că ar fi nevoie ca astfel de proiecte de investiţii să fie puse în ordinea importanţei, atunci când se alocă fonduri. În plus, ar trebui concepute noi legi pentru ca cei care nu respectă contractele şi termenele să fie traşi la răspundere.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: video investitii guvern 110 milioane de euro , video investitii milioane euro craiova targu jiu , stadioane craiova targu jiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...