VIDEO Hagi: "Sandu trebuia să fie mai puternic, nu să facă pe șoferul lui Burleanu!"
20.03.2014, 11:43Gică Hagi a vorbit joi pentru prima oară despre noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, ales pe 5 martie într-un scrutin la care Gică Popescu, din a cărui echipă Hagi făcea parte, n-a mai participat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Popescu a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor, iar Burleanu a fost o zi mai târziu ales președinte al FRF, spunând, imediat după anunțarea rezultatelor votului că e timpul pentru o revoluție și că trebuie schimbat ce a fost în ultimii 24 de ani.
"Noul președinte al Federației Române de Fotbal are un target extrem de important, acela de a duce România pe locul trei în lume. Noi l-am dus pe patru, noua echipă să-l ducă pe trei. Sperăm ca noua echipă să ducă pe locul trei echipa națională. În zece ani, sau în patru. Asta pentru că dânsul a zis că a venit Revoluția după 24 de ani.
Dar acolo suntem și noi, Generația de Aur. Acolo mă includ, în cei 24 de ani, 90-2000, fotbalul românesc a făcut cele mai mari performanțe de când e istoria fotbalului din România. Să ne traducă ce înseamnă Revoluția.
Președintele vechi a dus echipa, cu jucătorii, cu antrenorii, pe locul 4 în lume. Ce înseamnă atunci revoluția? Să fie mai clar, că eu n-am înțeles. În acești 24 de ani echipa României a avut trei europene și două mondiale. Poate trebuie să numere altfel anii.
Probabil președintele vechi, Nașul, Mircea Sandu, trebuie să-i dea un răspuns. Cred că am reprezentat România așa cum trebuie. Trebuia să fie mai puternic Mircea Sandu, am văzut că a făcut pe șoferul, l-a condus la Mogoșoaia pe domnul Burleanu.", a spus Hagi.
Fostul căpitan al echipei naționale a avut un mesaj dur și la adresa tatălui lui Răzvan Burleanu: "Eu am fost cu Popescu. Cât Popescu stă acolo, eu o să stau la televizor. Nu am de ce să am o discuție cu Burleanu. Nu are de ce să mă contacteze. Sunt în echipa lui Popescu. În generația noastră. Eu sunt generația aceea care a muncit și am făcut rezultate.
Până pe 4 martie am crezut că în România, cum a zis Mircea Lucescu, e invidie. Nu mai e invidie, e ură, răzbunare, s-a depășit măsura. E o dezamăgire mare.
Din păcate, campania contra lui Popescu continuă. De ce oare?
Părintele domnului președinte să fie mai atent când vorbește. E un om rău. Să-ți dorești ca Popescu să rămână acolo... Înseamnă că ești rău. Numai un om rău poate asta. Și pentru mine, așchia nu sare departe. E răutate multă și cu ea nu facem nimic."
Etichete: hagi generatia de aur , gica hagi atac burleanu , gica hagi razvan burleanu , hagi burleanu frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...