Video Exclusiv Va plăti Dennis Man daunele de 350.000 de euro cerute de Anamaria Prodan? Reacția fermă a lui Ilie Dumitrescu
articol scris de Digi Sport07.04.2021, 23:11
Anamaria Prodan s-a ținut de cuvânt și l-a dat în judecată pe Denis Man, însă suma cerută drept daune e considerată prea mare de Ilie Dumitrescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
350.000 de euro ar trebui să-i plătească atacantul pentru că s-a transferat de la FCSB la Parma prin intermediul fraților Becali, și nu prin Anarmaria Prodan, care era impresarul lui.
Anamaria Prodan a depus acțiunea în instanță la data de 25 martie, la Tribunalul Ilfov.
Anamaria Prodan îi cere lui Dennis Man daune de 350.000 de euro. Ilie Dumitrescu: "Nu se face așa"
Ilie Dumitrescu: "Dreptatea poate fi de ambele părți, există aceste posibilități. Nu (n.r.: această problemă nu-i va influența evoluțiile). Acum nu știm contractul dintre părți."
Bogdan Mara: "Păi dacă Ana are în contractul pe care Man l-a semnat o clauză de o anumită sumă, ea poate să meargă pe civil, să îl dea în judecată și să câștige banii respectivi, pe care îi are în contract. Și nu cred acum că e o problemă pentru Man să plătească banii ăștia"
Ilie Dumitrescu: "Păi da, dar 350.000 ce înseamnă? Pe tot contractul de 3 ani al lui Man? Sau pe 5 ani, sau pe un an? Nu e, nu se face așa..."
Bogdan Mara: "Depinde ce a avut în contract. Din moment ce a avut în contract - și știu foarte bine că ea e cea care l-a adus de la Arad la FCSB, a avut grijă de el - e normal că, la un moment dat, să ai în contractul de transfer ceva ca să ai și tu anumite lucruri pe care să le câștigi în momentul în care jucătorul se transferă la un anumit nivel. Se vor descurca. Dacă ai un contract, trebuie respectat."
Ilie Dumitrescu: "Înțeleg că, atunci când ceri 350.000, probabil el are un milion și ceva pe an salariu, deci asta înseamnă nu știu ce procent pe an... Poate să câștige din 350.000, vreo 100 și ceva. Nu poate să dea tot contractul jucătorului."
Bogdan Mara: "Dacă ai rupt unilateral contractul, probabil ai o clauză cu o penalitate pe care trebuie să o achiți".
Dennis Man, cel mai scump jucător vândut din Liga 1
Dennis Man (22 de ani) a fost transferat de Parma, de la FCSB, în luna ianuarie 2021, pentru 13 milioane de euro, iar mutarea s-a realizat cu ajutorul lui Giovanni Becali, chiar dacă impresarul fotbalistului era Anamaria Prodan.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, spunea la momentul respectiv că îi va oferi 100.000 de euro lui Prodan, o sumă infimă față de de valoarea comisionului pentru impresari.
Anamaria Prodan e convinsă că Dennis Man a fost obligat să semneze cu Giovanni Becali din cauza datoriei pe care o are la FCSB. Este vorba despre 85.000 de euro pe care fotbalistul i-a primit de la Gigi Becali ca să-și cumpere apartament, lucru dezvăluit de patronul bucureștenilor la Digi Sport.
Imediat după izbucnirea conflictului dintre agent și verii Becali, patronul de la FCSB anunța că va rupe orice legătură cu Anamaria Prodan, inclusiv că-i va forța pe jucătorii de la clubul său care sunt impresariați de soția lui Laurențiu Rghecampf să renunțe la contractele cu agentul.
La momentul realizării transferului, Prodan spunea că suma de 13 milioane anunțată de Gigi Becali este doar pe jumătate adevărată. FCSB ar fi primit, de fapt, 11 milioane de euro, restul de două urmând a fi încasați ca bonusuri, doar în anumite condiții.
Etichete: bogdan mara , gigi becali , anamaria prodan , ilie dumitrescu , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...