Va fi obligatorie vaccinarea pentru a intra pe stadion? Răspunsul primit din partea LPF
articol scris de Digi Sport19.02.2021, 09:18
Competiţiile sportive din România se desfăşoară fără spectatori în tribune din primăvara anului 2020 din cauza pandemiei de COVID-19.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Poziţia LPF în privinţa vaccinării obligatorii pentru a intra pe stadion
Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a susţinut o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu suporterii, pe pagina oficială de Facebook a Ligii Profesioniste.
Întrebat de un suporter dacă va fi obligatorie vaccinarea pentru a intra pe stadion, oficialul LPF a răspuns: "Nu am auzit nimic în sensul ăsta. Din anumite interpretări am concluzionat că se încearcă legarea numărului de persoane vaccinate de deschiderea stadioanelor.
Dar nu cred că s-ar putea face astfel de îngrădiri, cel puţin cât timp vaccinul nu va fi la dispoziţia întregii populaţii. Dar nu mi s-ar părea potrivit să existe o asemenea legătură şi nici nu am auzit despre aşa ceva. Dar e clar că este un scenariu pe care trebuie să-l luăm în calcul".
Set de condiţii pentru ca fanii să revină pe stadioane în Liga 1
LPF a publicat pe site-ul oficial un set de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca suporterii să se poată întoarce pe stadioane la meciurile de Liga 1, printre acestea aflându-se şi tipărirea de bilete personalizate, astfel încât suporterii să poată fi identificaţi.
Conform sursei citate, documentul a fost elaborat în urma poziţiei publice exprimate luni de către MTS cu privire la "necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competiţiile sportive".
Condiţiile stabilite de ligă prevăd ca organizatorul meciului, care este direct şi singur responsabil pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor, să comercializeze doar bilete personalizate care pot duce la identificarea fiecărui spectator, informaţii ce vor fi furnizate autorităţilor sanitare în cazul în care sunt necesare în cadrul unei anchete epidemiologice.
De asemenea, clubul gazdă trebuie să asigure distanţarea socială prevăzută de lege, să identifice şi să marcheze corespunzător locurile necomercializate, să asigure accesul spectatorilor cu precauţia necesară şi cu evitarea intersectării sau apropierii de zonele destinate jucătorilor, să asigure respectarea locurilor stabilite şi evitarea migrării între locuri/sectoare.
Tot în sarcina organizatorului de meci intră şi măsurarea temperaturii la toţi spectatorii ce vor intra în stadion, asigurarea distanţei de 1,5 m între scaune, montarea în incinta stadionului a unui număr suficient de dispozitive non contact pentru igienizarea mâinilor.
Etichete: justin stefan , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...