Unul dintre cei mai doriți fotbaliști poate rata transferul carierei din cauza nesăbuinței sale: "Am fost idiot și am acceptat"
31.03.2020, 12:09Jack Grealish (24 de ani), vedeta "ciocănarilor" de la Aston Villa, poate rata transferul carierei după ce a părăsit autoizolarea și a produs un accident rutier în lanț.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Englezul este unul dintre cei mai în formă jucători din Premier League și este cunoscut faptul că Manchester United ar fi dorit să îl transfere în vară. "Diavolii" erau dispuși să plătească nu mai puțin de 68 de milioane de euro, însă ultima sa ispravă îi poate interzice accesul pe Old Trafford.
Britanicul și-a cerut scuze după incident și a spus, prin intermediul unui clip video, că îi este extrem de rușine pentru faptele sale.
"Vreau doar să vă spun că îmi este extrem de rușine pentru ce s-a întamplat. Știu că este o perioadă grea pentru toată lumea, în care nu putem părăsi louințele, însă m-a sunat un prieten și eu am fost destul de idiot încât să accept să mă duc să mă văd cu el.
Sper ca nimeni să nu facă greșelile pe care le-am făcut eu și îmi doresc foarte mult să îmi acceptați scuzele", a explicat englezul.
Jack Grealish a părăsit autoizolarea și a produs un accident în lanț
La câteva ore distanţă de la momentul în care a postat un filmuleţ în care le cerea oamenilor să rămână în case pentru a limita răspândirea noului coronavirus, Grealish a fost pozat lângă Range Roverul său de 80.000 de lire sterline (circa 89.000 de euro), accidentat. Părea confuz, era îmbrăcat în pantaloni scurţi şi avea pe el un hanorac . Iar în picioare un papuc negru şi unul alb!
Grealish a lovit iniţial o autoutilitară căreia i-a rupt bara de protecţie. Martorii susţin că maşina a mai circulat aproximativ 200 de metri, după care a mai lovit un Mercedes de circa 30.000 de lire sterline şi un altul mai ieftin, de "doar" 20.000 de lire sterline. Apoi, maşina s-a oprit în gardul unei agenţii imobiliare.
Fotbalistul le-a spus martorilor că va plăti toate daunele provocate şi şi-a lăsat datele unuia dintre proprietari. Apoi a plecat pe jos, înainte de sosirea poliţiei.
Din povestirile unor vecini, în zonă a avut loc o petrecere de-a lungul întregii nopţi, oprită abia după ora 8, când au fost auzite zgomote puternice, de genul unor accidente auto.
Etichete: accident , manchester united , united , jack grealish , grealish
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...