Oficial Unde a ajuns antrenorul adus de Anamaria Prodan în România
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 22:43
Ruben Albes (39 de ani), antrenorul spaniol adus de Anamaria Prodan (51 de ani) în România, la Hermannstadt, în iunie 2020, a semnat un nou contract.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ruben Albes este noul antrenor al celor de la Sporting Gijon, grupare din La Liga 2 la care a fost legitimat și românul Alexandru Pașcanu în sezonul trecut.
Ruben Albes a semnat cu Sporting Gijon
Fostul antrenor de la Hermannstadt a semnat cu Sporting Gijon un contract valabil pentru sezonul 2024/2025, după cum a anunțat clubul spaniol.
”Real Sporting de Gijon și antrenorul Ruben Albes au semnat acordul pentru ca antrenorul să conducă prima echipă alb-roșie în sezonul 2024/25.
Cu o diplomă în Științe ale activității fizice și sportului și un master în Pregătire fizică de la Federația Regală Spaniolă de Fotbal, Ruben Albes Yanez (Vigo, 39 de ani) are o vastă experiență pe bancă în diferite țări, cu cunoștințe vaste despre LA LIGA 2.
La doar 25 de ani, Albes și-a început cariera ca antrenor la Burjassot CF. Mai târziu, a făcut parte din staff-ul de antrenori al Wydad Casablanca alături de Benito Floro. Întors în Spania, Novelda CF, CD Eldense și filiala Real Valladolid au fost următoarele destinații. În clubul Pucelano a fost antrenor secund la prima echipă.
În 2017 a început o nouă etapă la rezervele RC Celta, alături de care a jucat pentru promovare în Divizia a II-a. După ce a condus pe UCAM Murcia CF, a început o altă experiență internațională la echipa româna FC Hermannstadt. Întors acasă, a antrenat într-o etapă de succes la CD Lugo în ultima perioadă a sezonului 2020/21 și integral în 2021/22. În vara lui 2022 a semnat cu Albacete Balompie, calificându-se în play-off-ul de promovare din LALIGA EA SPORTS în primul său an.
Odată cu această încorporare, Real Sporting își atinge obiectivul principal de a da continuitate proiectului sportiv și de creștere a primei sale echipe, mizând pe un antrenor tânăr și capabil să se adapteze la diferite contexte ale jocului, fiind protagonist, cu succes dovedit și obişnuit să extragă performanţa maximă de la jucătorii pe care îi antrenează.
Clubul își exprimă satisfacția pentru că a ajuns la acord cu Albes, căruia îi mulțumește pentru disponibilitatea arătată în orice moment de a conduce echipa noastră și îi urează o ședere fericită în orașul nostru și succes în noua sa etapă de antrenor al Real Sporting de Gijon”, a transmis Sporting Gijon, pe site-ul oficial.
Ce spunea Anamaria Prodan, după aducerea lui Ruben Albes în România, în 2020
Galerie Foto
Sosit în iunie 2020 la Hermannstadt, Ruben Albes a plecat de la gruparea sibiană în ianuarie 2021.
”E mândrie foarte mare, pentru faptul că am adus un antrenor de valoare în România și toată lumea a râs cu gura până la urechi. Spuneau că Prodan a distrus Sibiul, că l-am dat afară pe Miriuță, că am adus un no name deschis până la buric...
Noi, românii, nu suntem în măsură să-i învățăm pe spanioli cum să se îmbrace. Noi am ajuns foarte rar la nivelul pe care l-a atins Spania în fotbal. Mi-a fost greu să-i explic de ce există atâta răutate aici, în Spania nu te lovești de așa ceva.
Oamenii te judecă după ceea ce faci pe teren, el ajunsese de câteva ore aici și l-au făcut Enrique Iglesias. A venit să-i învețe fotbal pe majoritatea, nu să se plimbe. O să vedeți că o să fie unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut România, o să vedeți unde o să ajungă. Eu îmi aleg cei mai buni jucători și cei mai buni antrenori", a spus Anamaria Prodan, la Digi 24, în 2020, despre Ruben Albes.
Etichete: anamaria prodan , sporting gijon , la liga 2 , ruben albes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...