Tricourile lui Messi de la Cupa Mondială vor fi scoase la licitație, iar vânzările sunt așteptate să fie unele record
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 20:24
Lionel Messi (36 de ani) a reușit să câștige Cupa Mondială din Qatar cu Argentina în iarna anului 2022, la capătul unui turneu de-a dreptul memorabil.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, toate tricourile purtate de Lionel Messi vor fi scoase la licitație, inclusiv cel din finala dramatică cu Franța, scor 2-2 (3-3 d.p., 4-2 d.l.d.).
Vânzările sunt așteptate să fie unele record
Potrivit celor de la GOAL, cele șapte tricouri purtate de Messi la Cupa Mondială vor fi scoase la licitație de către cei de la Sotheby, companie care se ocupă cu licitații de lux. Aceasta a organizat anterior licitație și pentru echipamentul purtat de Michael Jordan în primul meci al finalelor NBA din anul 1998.
Startul licitației va avea loc pe data de 30 noiembrie și se va sfârși pe 14 decembrie. Tricourile purtate de Messi în toate meciurile din faza grupelor, în optimile cu Australia, în partida memorabilă cu Olanda din sferturi, în înfruntarea din semifinale cu Croația și din meciul istoric cu Franța din finală vor fi scoase la vânzare, iar cei de la Sotheby se așteaptă ca tricoul purtat de Messi în finala cu Franța să depășească suma record, cea de 10 milioane de dolari.
”Tricourile vor servi ca o amintire a măreției lui Messi”
Cei de la Sotheby au adăugat și o descriere a acestei acțiuni, iar moștenirea lăsată de Messi după Cupa Mondială a fos scoasă în evidență.
”Aceste tricouri purtate sunt artefacte ale moștenirii lui Messi. Ele simbolizează punctul culminant al unei cariere pline de muncă grea și o pasiune nemuritoare pentru frumosul joc.
Călătoria Messi la Cupa Mondială din 2022 a fost mai mult decât o simplă victorie. A fost vorba despre inspirarea generațiilor de fotbaliști și fani. În anii următori, aceste tricouri vor servi ca o amintire a măreției lui Messi și a amprentei de neuitat pe care a lăsat-o în lumea fotbalului. Purtate în prima repriză a fiecărui meci, ele sunt simboluri ale triumfului și perseverenței”, au scris cei de la Sotheby.
Etichete: qatar , argentina , cupa mondiala , record , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...