Topul unde Messi și Ronaldo sunt pe 7 și 19 și sunt spulberați de Mbappe. Balonul de Aur, Luka Modric, nu e în primii 100
04.10.2019, 15:38Kylian Mbappe este cel mai valoros jucător al lumii, la mare distanță de Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Renumita publicație Forbes citează un studiu făcut de elvețienii de la International Center for Sports Studies (CIES), în ceea ce privește jucătorii cu cea mai mare valoare din lume, din punct de vedere economic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Una dintre surprize este ca Modric nu prinde "suta".
Cel mai valoros jucător al lumii, la începutul lui 2019, este Kylian Mbappe, cu o valoare cifrată la 249.9 milioane de dolari.
Lionel Messi (Barcelona) este unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, dacă nu chiar cel mai mare, însă valoarea sa a "luat-o la vale", cu toate că mai are ani buni de activitate.
Kylian Mbappe conduce detașat ierarhia. Atacantul de 20 de ani i-a luat fața colegului său de la PSG, Neymar, care a picat pe locul 3, imediat în spatele lui Harry Kane (Tottenham). Raheem Sterling (Manchester City) și Mohamed Salah au creșteri substanțiale în valoare, cei doi urcând din afara Top 10 până pe locurile 4 și 5.
Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, pe locurile 7 și 19 în lume. Modric, în afara Top 100
Surprinzător este că Lionel Messi este "în cădere liberă" și a ieșit în afara Top 5. Messi apare abia pe locul 7. El valorează 195.8 milioane de dolari, potrivit calculelor făcute de CIES, calcule care sunt bazate pe un algoritm care ia în calcul o mulțime de factori, inclusiv vârsta, durata contractului și forța economică a echipei jucătorului, precum și calitățile sale și rezultatele obținute.
Messi mai are de jucat câțiva ani buni la cel mai înalt nivel, însă faptul că a trecut de 32 de ani face ca valoarea sa să fie în declin. Marele său rival, Cristiano Ronaldo, stă și mai slab, însă este în urcare față de anul trecut, când a fost pe locul 49, iar acum e pe 19, cu o valoare de 145.5 milioane de dolari.
Top 20 este dominat de 12 jucători din Premier League, urmați de 4 jucători din La Liga, și câte doi de la Juventus și PSG. Marea surpriză este însă Balonul de Aur, Luka Modric, care nici măcar nu intră în primii 100. Mijlocașul de la Real Madrid are o valoare de 19.9 milioane de dolari.
Etichete: cristiano ronaldo , neymar , lionel messi , top forbes , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...