Maxim i-a cerut antrenorului de la Beșiktaș să fie titular în derby-ul cu Galatasaray. Răspunsul lui Senol Guneș
articol scris de Digi Sport27.04.2023, 15:32
Alexandru Maxim (32 de ani) evoluează în acest moment la Beșiktaș, sub formă de împrumut până la finalul sezonului de la Gaziantep.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Mijlocașul român a evoluat în șapte meciuri pentru noua sa formație, însă doar unul a fost în calitate de titluar, motiv de nemulțumire pentru acesta.
Alexandru Maxim vrea să fie titluar la Beșiktaș
Potrivit celor de la Sporx, Alexandru Maxim a mers în biroul lui Senol Guneș pentru a îi cere să fie folosit ca titluar în meciul cu Galatasaray. Mijlocașul consideră că elovuțiile din ultima perioadă, dar și devotamentul de care a dat dovadă la antrenatemete i-ar putea aduce un loc în primul 11.
Sursa citată susține că tehnicianul ”Vulturilor” și-a dat acordul, iar internaționalul român are șanse foarte mari să joace din primul minut împotriva grupării ”Cim-Bom”, pe care Beșiktaș îl dispută duminică.
„Guneș n-a fost mulțumit în ultimele meciuri de evoluția liniei de mijloc și de eficiența acesteia, motiv pentru care se gândește să îi răspundă pozitiv lui Maxim.
Purtătorul tricoului cu numărul 44 ar putea fi distribuit ca decar de la început în derby-ul Istanbulului, după ce în etapa trecută, cu Umraniyespor, a intrat în minutul 74”, au notat turcii.
Alexandru Maxim vrea să mai joace mulți ani în Turcia
Recent, în cadrul unui interviu acordat celor de la Besiktas, Maxim a vorbit, printre altele, și despre competiția în care se simte cel mai bine. Deși a mai evoluat în Spania, România sau Germania, internaționalul român a ales campionatul Turciei și a dezvăluit că își dorește să mai joace și în următorii ani în "Țara Semilunei".
"Am jucat în Spania, România și Germania. Turcia este o altă ligă. Mă bine că sunt aici. Îmi văd viitorul aici. Voi continua să lucrez la fel. Mi-aș dori să mai joc câțiva ani în Turcia.
Nu mă grăbesc să fiu în primul 11, am răbdare. Încerc să fac tot ce pot. Decizia este a antrenorului nostru. Indiferent de cât timp sunt folosit, 3 minute sau 5 minute, scopul meu este întotdeauna să contribui și să ajut echipa să obțină cele 3 puncte”, a spus Maxim, citat de Aspor.
Etichete: galatasaray , besiktas , alexandru maxim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...