Galatasaray i-a setat prețul lui Olimpiu Moruțan! Echipa care e favorită să îl transfere pe mijlocașul român
articol scris de Digi Sport08.08.2023, 11:00
Olimpiu Moruțan (24 de ani) este și el pe picior de plecare de la Galatasaray, după ce Alexandru Cicâldău (26 de ani) a fost împrumutat la Konyaspor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fostul fotbalist de la FCSB este curtat de mai multe echipe, iar gruparea ”Cim-Bom” i-a fixat prețul.
Galatasaray i-a setat prețul lui Olimpiu Moruțan
După ce Konyaspor, Neftchi Baku și Bari s-au interesat de serviciile lui Olimpiu Moruțan, presa din Italia anunță că o altă echipă este favorită să-l transfere pe român.
Potrivit jurnaliștilor din Peninsulă, Palermo este foarte aproape să îl aducă pe mijlocaș, însă prețul cerut de Galatasaray este considerat unul destul de mare.
Gruparea din Istanbul vrea în schimbul lui Olimpiu Moruțan 5,5 milioane de euro. Palermo ar fi gata să îl împrumute pentru un sezon pe fostul fotbalist al Pisei, iar la finalul stagiunii să aibă o clauză obligatorie de cumpărare.
Adrian Mutu îl vrea pe Moruțan la Neftchi Baku
Potrivit jurnaliștilor azeri de la Sport Info, Neftchi Baku, formație preluată în această vară de Adrian Mutu (43 de ani), și-ar dori să-l ia sub formă de împrumut pe Moruțan, în schimbul sumei a 400.000 de euro. Dacă mutarea internaționalului român în Caucaz se va concretiza, atunci acesta va fi antrenat la noua sa echipă de un conațional.
- 4.500.000 de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt
- În noul sezon, Olimpiu Moruțan a bifat două partide pentru Galatasaray
- În total, Olimpiu Moruțan a adunat 29 de minute în teren
Etichete: galatasaray , palermo , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...