Galerie Foto Steaua a început pregătirea, iar Lăcătuş face o afirmaţie neaşteptată: "În liga a 2-a vom avea 15-20.000 de spectatori"
16.01.2019, 16:57Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan şi Gheorghe Niţu au condus astăzi primul antrenament la CSA Steaua în 2019, şedinţă de pregătire la care au avut 26 de jucători. Între ei s-au aflat şi doi brazilieni, Lucas Caetano şi Matheus de Souza. Echipa are ca obiectiv clar promovarea, iar Lăcătuş este convins sută la sută că acest lucru se va întâmpla, mai ales că anul trecut Rapid a fost echipa care a urcat în Liga a 3-a.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În plus, fostul mare jucător al Stelei face deja planurile pentru liga a 2-a şi chiar pentru Liga 1.
”Nu avem nicio scuză dacă nu reuşim să promovăm în Liga a 3-a în acest an. Chiar dacă brandul Steaua semnifică foarte mult pentru fotbalişti sau pentru suporterii noştri, nu este uşor să aduci jucători de Liga a 2-a sau de Liga I când tu joci în Liga a 4-a. Dacă vom promova, atunci vom atrage nu numai jucători pentru echipa mare, cât şi pentru Centrul de Copii şi Juniori.
Când va fi gata stadionul, să sperăm că în 2020, vom juca în Liga a 2-a cu un număr foarte mare de spectatori. La Liga a 2-a, în mod cert, numărul suporterilor nu va fi atât de mare, dar cred că spre o medie de 10-15.000 de suporteri putem avea în Ghencea", a declarat antrenorul Stelei pentru steaualiberă.com
Steaua în 2019. Cu ce jucători a plecat la drum Marius Lăcătuş
"Este un proiect de suflet. Când s-a apelat la noi, niciodată nu s-au pus alte probleme pe primul plan decât ceea ce a însemnat clubul Steaua pentru noi. Gândurile noastre se duc destul de departe, să avem chiar şi prezenţe în cupele europene”, a mai spus Fiara
Pe 22 ianuarie, echipa va pleca în cantonament la munte, iar în februarie e posibil ca echipa să meargă într-un stagiu de pregătire în Antalya. Campionatul va începe pe 1 martie.
După 15 runde disputate în Liga a 4-a, Steaua este lider detaşat, cu 43 de puncte, urmată de CS FC Dinamo, cu 38, AS CS Carmen Bucureşti 1937 şi CS Progresul 2005, cu câte 36 de puncte. Din câte se pare ele sunt cele patru echipe care vor ajunge în play-off-ul campionatului.
La finalul sezonului se va intra în play-off cu 4 puncte, 3 puncte, 2 puncte, respectiv 1 punct, în funcţie de locul ocupat. Fiecare echipă va disputa câte 3 meciuri, iar primele două clasate vor juca finala. Câştigătoarea va participa la barajul cu o echipă din alt judeţ, care şi-a câştigat dreptul de a juca pentru promovarea în Liga a 3-a.
Galerie Foto
Lotul CSA Steaua Bucureşti
Horia Iancu, Tudor Alexandru, Bogdan Sitaru, Ştefan Pădureţ, Claudiu Zamfirescu, Ştefan Badea, Giovanni Petcu, Gheorghiţă Constantinescu, Cătălin Mirea, Mihai Olaru, Florin Răsdan, Adrian Vîlcea, Adrian Vîlcea, Alexandru Aldea, Alin Robu, Alin Iordache, Alexandru Mărgărit, Alexandru Ogică, Lucas Caetano, Matheus de Souza, Alexandru Tîrnăcop , Andrei Niţu, Mihai Zamfir, Cosmin Mihai, Adrian Ilie, Claudiu Moisie.
Etichete: csa steaua , reunire steaua , lot steaua , marius lacatus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...