VIDEO Roma a deschis scorul la Udine după o fază dificilă. Decizie corectă
06.01.2015, 14:40Prima etapă din 2015, prima controversă în Serie A. AS Roma a deschis scorul pe terenul lui Udinese în urma unei faze controversate, însă decizia arbitrilor s-a dovedit a fi una corectă.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În minutul 17 al partidei care a putut fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, căpitanul capitolinilor, Francesco Totti, a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar fundaşul Davide Astori a trimis foarte bine cu capul spre poarta lui Orestis Karnezis.
Mingea trimisă de jucătorul oaspeţilor a lovit transversala, apoi a căzut în apropierea liniei porţii, înainte a fi reţinută de portarul celor de la Udinese. Timp de câteva secunde, nimeni nu a ştiut dacă golul cerut de fotbaliştii Romei a fost acordat.
În cele din urmă, centralul Marco Guida a validat reuşita echipei lui Rudi Garcia, după o scurtă discuţie cu asistentul de pe acea parte a terenului. Jucătorii friulani au reacţionat şi au protestat vehement, fără rezultat însă.
Primele reluări ale fazei nu au fost suficient de clare, iar decizia lui Guida a părut una controversată. Cu toate acestea, în cele din urmă s-a dovedit că golul lui Astori a fost validat corect.
Este de aşteptat ca faza petrecută la Udine să redeschidă discuţiile privind introducerea tehnologiei video în Serie A, al cărei susţinător principal este preşedintele federaţiei, Carlo Tavecchio.
Etichete: program digi sport , serie a , video , digi sport , digisport , digi sport live , udinese , as roma , marco guida , davide astori , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...