VIDEO Kobe Bryant și-a vizitat echipa de suflet. Vrea să fie portar la AC Milan
21.07.2013, 10:08Aflat în plină recuperare după operația suferită din cauza accidentării la tendonul lui Ahile, Kobe Bryant, a dat o fugă până în Italia. Superstarul lui Los Angeles Lakers și-a petrecut copilăria în "Cizmă" și este fan înfocat al celor de la AC Milan.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Cvintuplul campion din NBA a primit un tricou personalizat cu numărul 24, același cu care evoluează și în campionatul nord american de baschet. În vârstă de 34 de ani, Bryant s-a antrenat la baza de pregătire a rossonerilor, unde s-a întâlnit cu Daniele Bonera și Andrea Poli.
Jucătorul celor de la Lakers vorbește fluent italiana și acordat un interviu pentru site-ul oficial al Milanului.
"E o onoare pentru mine să pot să mă pregătesc aici. Sunt fanul lui Milan de când eram mic. În vestiarul meu din Los Angeles am un tricou și o eșarfă cu însemnele Milanului." a recunoscut Bryant.
Superstarul lui Lakers a ratat meciurile californienilor din play-off-ul sezonului trecut datorită unei accidentări suferite într-un meci cu Golden State Warriors. "Trebuie să trag din greu și sunt conștient că mai am mult de muncă până să revin la normal. Sper să fiu bun de joc la finalul lui noiembrie sau începutul lui decembrie" a mai spus Kobe.
Kobe e fanul lui Balotelli
Dublu medaliat cu aur la Olimpiadă, cu naționala Statelor Unite, Bryant urmărește meciurile Milanului pe internet. "Încerc să văd cât mai multe meciuri ale Milanului. Balotelli este prietenul meu și sper să devină din ce în ce mai bun. Mi-aș dori să ma antrenez cu echipa (nr. Milan). Pot să stau în poartă fără probleme." a glumit Bryant.
30.453.805 de dolari este salariul lui Kobe Bryant pentru următorul sezon din NBA, fiind cel mai bine plătit jucător din liga nord americană.
5 titluri a câștigat Bryant în NBA, toate cu Los Angeles Lakers
Etichete: kobe bryant , serie a digisport , ac milan serie a , ac milian , kobe ac milan , bryant nba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...