VIDEO George Pușcaș are ambiții mari la Inter: "Vreau să ajung cât mai repede la prima echipă"
25.09.2014, 23:48La 18 ani, atacantul român George Pușcaș a impresionat la tineretul lui Inter și este în mare formă în ultima perioadă. Pe fondul evoluțiilor excelente, acesta speră să ajungă cât mai repede la echipa mare, sub comanda lui Walter Mazzarri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În trei partide jucate la echipa Primavera (cu Virtus Lanciano, Atalanta și Udinese), Pușcaș a marcat deja de 9 ori, în vreme ce rivalul său pe post, Federico Bonazzoli, a înscris doar un gol.
Pușcaș, care a fost de cinci ori rezervă la echipa mare, în Serie A, a fost lăudat de Thohir, patronul nerazzurilor: "Jucători precum Pușcaș, Ventre, Bonazzoli sunt viitorul acestui club, sunt grozavi".
"Mă simt foarte bine la Primavera, vreau să progresez meci de meci și să ajung cât mai repede în prima echipă. Am vorbit cu antrenorul lui Inter anul trecut, mi-a zis să fiu serios și că va veni și rândul meu. Toți suntem vedete la echipă, avem trei victorii și sper să o ținem tot așa. Am fost într-un cantonament la Arsenal prin 2012 și erau hotărâți să mă ia, apoi a intervenit Inter, a pus oferta pe masă, iar apoi prin intermediul impresarului Pietro Chiodi am ajuns aici. Este un avantaj să joci afară, o altă mentalitate și un alt stil de joc. La Primavera joc puțin mai în stângă, dar în centru este mai mult rolul meu", a povestit internaționalul român, într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special.
Pușcaș nu a putut uita prea ușor și eșecul naționalei de tineret de pe terenul Germaniei, scor 0-8 (DETALII AICI).
"Când iei gol în secunda 22, te destabilizezi imediat. A fost foarte greu, mai ales că am intrat cu scorul de 4-0 la pauză. Am alergat tot meciul, dar abia a ajuns mingea la mine. Sper că vom uita repede acest meci și că vom juca așa cum am făcut-o în meciurile cu Muntenegru și Italia".
"Mai am contract până în 2017. Sper să rămân la Inter!"
George Pușcaș mai este încă trei ani sub contract cu Inter. Vârful urmărește evoluțiile jucătorilor de la echipa mare și a mărturisit că este impresionat de Rodrigo Palacio. În sezonul trecut din Serie A, argentinianul a înscris 17 goluri pentru milanezi, fiind golgheterul echipei.
"Mai am contract până în 2017 și sper să rămân la Inter. De mic visam să ajung la un club de top din Europa. Tata m-a încurajat, iar apoi eu mi-am pus speranțe. Rodrigo Palacio mă impresionează de la Inter! E foarte profesionist atât pe teren, cât și în afara lui, am observat asta și din antrenamentele cu noi, cei de la Primavera".
În etapa viitoare din Serie A, Inter o întâlnește pe Cagliari. Meciul este programat duminică, de la ora 16:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 3. Fazele video sunt pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Programul canalelor Digi Sport
Etichete: puscas inter , puscas primavera , puscas mazzarri , inter echipa serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...