VIDEO Daniele De Rossi a sărbătorit cu un gol meciul 500 în tricoul Romei
17.10.2015, 22:21Daniele De Rossi a jucat meciul 500 în tricoul Romei, în toate competiţiile, în partida pe care echipa din capitala Italiei a câştigat-o cu 3-1 în faţa lui Empoli, iar mijlocaşul de 32 de ani a sărbătorit atingerea acestui prag prin marcarea unui gol.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În minutul 59 al întâlnirii de pe Stadio Olimpico, capitolinii au beneficiat de un corner de pe partea stângă. Miralem Pjanic, care deschisese scorul cu puţin timp înainte, din lovitură liberă, a centrat excelent, iar De Rossi s-a înălţat foarte bine şi a trimis cu capul în poartă.
VIDEO: Golul marcat de De Rossi împotriva lui Empoli
A fost primul gol marcat de mijlocaşul giallorossilor în actualul sezon, la al zecelea meci în toate competiţiile. De asemenea, De Rossi a înscris pentru naţionala Italiei, în victoria cu 1-0 din preliminariile Euro 2016, pe 6 septembrie, când a primit şi un cartonaş roşu.
La începutul meciului, fanii lui AS Roma au afişat un banner în onoarea lui De Rossi, unul dintre cele mai mari simboluri din istoria clubului şi actualul căpitan, în absenţa lui Francesco Totti.
VIDEO: Bannerul afişat de fanii Romei
Dintre cele 500 de meciuri pentru Roma, De Rossi a jucat 372 în Serie A TIM, 52 în Cupa Italiei, 72 în cupele europene şi 4 în Supercupa Italiei.
Etichete: serie a , video , as roma , daniele de rossi , empoli , meciul 500 , serie a tim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...