Victor Becali: "În mod normal, Mutu a scăpat de amenda către Chelsea! Să plătească cluburile!"
18.10.2013, 13:40Juventus și Livorno au fost obligate de Camera pentru Rezolvarea Disputelor din cadrul FIFA să plătească 21 de milioane de euro clubului englez Chelsea, în solidar cu Adi Mutu, pentru transferul acestuia, în 2005 (VEZI AICI DETALII).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Decizia a fost dată după ce inițial Chelsea solicitase despăgubiri doar de la jucător, în valoare de 17,7 milioane de euro. La această sumă se adaugă acum dobânzile. Impresarul Victor Becali a susținut, pentru Digi Sport, că decizia dată vineri îl absolvă pe Mutu de plata vreunei sume către Chelsea.
"Mi se pare normal să plătească și Livorno, care l-a transferat, pentru că Juventus nu putea să-l transfere direct pe Mutu, care era extracomunitar. Nu se poate până la urmă să plătească jucătorul, mi se pare o decizie corectă. În mod normal a scăpat de acea amendă. Dacă sunt implicate cluburile și asta e decizia FIFA, trebuie să scape de acea amendă. De ce să fie implicat jucătorul, că i s-a reziliat contractul? De ce să plătească jucătorul? Să plătească cluburile, că ele au beneficiat de serviciile jucătorului.", a spus Victor Becali, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensaţie.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA. În 14 septembrie 2009, internaţionalul român a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian, recursul la decizia TAS, dar acesta a fost de asemenea respins, în iunie 2010.
Etichete: serie a , fotbal , adrian mutu , victor becali , mutu chelsea , mutu livorno , mutu juventus , mutu dopat chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor CIRA - Avangarde și CURS pentru alegerile...