Valentin Mihăilă i-a cucerit pe italieni în doar 20 de minute! A primit cea mai mare notă și este cerut titular la Parma
articol scris de Digi Sport16.02.2021, 12:22
Parma s-a înclinat din nou în Serie A, scor 1-2 cu Verona, însă internaționalii români Valentin Mihăilă și Dennis Man au fost lăudați în presa din Peninsulă. Fostul jucător al Universității Craiova a primit cea mai mare notă din tabăra "gialloblu".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ciuda faptului că a fost introdus în teren abia în minutul 69, în locul lui Karamoh, Valentin Mihăilă a dinamizat finalul meciului de pe stadionul "Marc'Antonio Bentegodi" și a primit cea mai mare notă din partea jurnaliștilor de la Tuttomercatoweb.
Valentin Mihăilă, cea mai mare notă din echipa celor de la Parma! Fostul jucător din Bănie, cerut titular de presa italiană
Internaționalul român a fost notat cu 6,5, iar italienii și-au motivat alegerea: "Cu toate limitările sale, el a fost cel mai periculos om de la Parma în a doua jumătate. A făcut tot ce nu au putut coechipierii săi, dar nu a fost suficient".
În același timp, Dennis Man, care a avut un moment strălucitor în prelungiri, a primit nota 6: "Foarte puţine minute, dar o centrare frumoasă pentru capul lui Zirkzee. Merită o şansă", au concluzionat cei de la publicația din Peninsulă.
Roberto D'Aversa, antrenorul celor de la Parma, a fost notat cu cinci, la fel ca vedetele Gervinho și Cornelius. Tehnicianul a fost criticat că nu a început cu Valentin Mihăilă din primul minut.
"Alegerile inițiale încă nu sunt convingătoare: de ce Cornelius din nou? De ce nu Mihăilă de la început? Parma abordează bine jocul, dar așa cum se întâmplă aproape întotdeauna, după golul primit, se instalează frica. Această Parma nu are suflet și s-a văzut acest lucru în a doua jumătate".
Roberto D'Aversa, antrenorul celor de la Parma: "Cornelius nu trebuia să joace"
"Am început bine, am marcat, apoi am oferit şanse. E incredibil, e un aspect psihologic care depinde de poziţia de clasament. Nu ne putem permite asta, trebuia să intrăm pe teren şi să obţinem un rezultat bun.
Trebuie să luăm fiecare meci ca pe o finală. Suntem în spate, mă îngrijorează numerele, pentru că marcăm greu şi primim multe goluri. Am speranţe de la meciul cu Udinese. Nu mai avem timp de aşteptare, trebuie să ne găsim caracteristicile care ne-au diferenţiat în ultimii ani.
Ca atitudine, nu am ce să le reproşez băieţilor. Cornelius nu trebuia să joace, Zirkzee vine dintr-un campionat complet diferit. Dar problemele nu sunt individuale, depind de starea mentală a echipei", a declarat tehnicianul italian, la conferinţa de presă.
- Pentru Parma urmează duelul de pe teren propriu cu Udinese. Partida va fi transmisă în direct, duminică, de la ora 13:30, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
Etichete: parma , dennis man , valentin mihaila , roberto d'aversa , valentin mihaila presa italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...