Un nou scandal în Italia! Rețea de 35 de cluburi, anchetată pentru evaziune fiscală. Apare și Mutu!
26.01.2016, 13:10Un nou scandal cuprinde fotbalul din Italia. Garda financiară din Peninsulă face percheziții și cercetări la sediul clubului AC Milan, într-un caz în care procurorii din Napoli anchetează o rețea vastă de evaziune fiscală.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cotidianul La Repubblica anunță, în ediția de marți, că președinții Adriano Galliani (AC Milan), Aurelio De Laurentiis (Napoli), Claudio Lotito (Lazio) și fostul conducător al lui Juventus, Jean Claude Blanc, se numără printre suspecți, alături de fotbaliștii argentinieni Lavezzi și Hernan Crespo și de mai mulți impresari, printre care și Alessandro Moggi. Până acum, autoritățile italiene au pus sechestru pe bunuri în valoare de 12 milioane de euro.
Cazul se numește "Fuorigioco" (Offside) și a fost deschis la Napoli în 2012, unde 4 procurori au detectat o rețea în care sunt angrenate 35 de cluburi din Serie A și B, precum și 64 de persoane - conducători, fotbaliști și agenți de jucători.
Mecanismul fraudulos priva statul italian de încasarea taxelor provenite din tranzacțiile comerciale privind transferurile de jucători.
Numele lui Adrian Mutu - care în Italia a jucat pentru Inter, Verona, Parma, Juventus, Fiorentina și Cesena - apare în acest dosar alături de alți 16 jucători: Gustavo German Denis, Juan Fernando Quintero, Adrian Mutu, Ciro Immobile, Matteo Paro, Hernan Crespo, Pasquale Foggia, Antonio Nocerino, Marek Jankulovski, Cristian Gabriel Chavez, Ignacio Fideleff, Ezequiel Ivan Lavezzi, Gabriel Paletta, Emanuele Calaio, Cristian Molinaro, Pabon Rios și Diego Milito.
Fostul internaţional român nu se află la primele sale probleme cu justiţia în Peninsulă. El a fost condamnat în toamna anului trecut, în primă instanţă, la un an şi doua luni de închisoare cu suspendare de un tribunal italian, după ce a bătut un ospătar într-un local din Florenţa, în octombrie 2010. Mutu şi-a motivat agresiunea afirmând că a răspuns unor ameninţări şi unor jigniri cu tentă rasistă ale ospătarului.
Mutu a mai fost implicat într-un incident similar în 2006 pe când se afla în cantonamentul naţionalei de la Constanța, pentru meciul cu Bulgaria, când a fost acuzat că a lovit un chelner constănţean.
Însă cel mai trist episod din cariera lui Adrian Mutu s-a produs în toamna anului 2004, după transferul său de la Parma la Chelsea Londra, când a fost depistat pozitiv la cocaină în urma unui control comandat de clubul londonez, fiind suspendat pentru 7 luni şi amendat de Federaţia engleză de fotbal. Chelsea i-a solicitat ulterior daune de 17 milioane euro, iar Camera de rezolvare a litigiilor din cadrul FIFA a dat câştig de cauză londonezilor.
De asemenea, în 2010, Mutu a fost suspendat 9 luni pentru dopaj cu sibutramină.
Supranumit "Briliantul", Mutu a revenit în această iarnă în campionatul României, la ASA Târgu Mureş, după un periplu prin India, cu speranţa că va fi inclus în vară de selecţionerul Anghel Iordănescu în lotul pentru EURO 2016.
Etichete: mutu scandal , scandal italia , offside italia , offside italia scandal evaziune , offside italia scandal evaziune fiscala , offside italia scandal , offside scandal italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...