Transfer de ultimă oră: încă un român în Serie A TIM. Anul trecut era numit "Noul Chivu"
11.01.2018, 21:04Deian Boldor (22 ani) s-a întors în Serie A TIM. Fundașul central și-a încheiat aventura din Major League Soccer, unde a jucat în ultima jumătate de an și a revenit la Hellas Verona, club alături de care a promovat, în vară, în eșalonul de elită din Italia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fundașul central a jucat în sezonul 2017 doar 5 meciuri pentru Montreal Impact, fiind cedat inițial de Bologna până la 30 iunie 2018, cu o clauză de prelungire a împrumutului. Italienii au încheiat înțelegerea mai rapid și l-au cedat din nou la Hellas Verona, formație pentru care în sezonul trecut a marcat un gol în 9 meciuri disputate în Serie B.
Născut la Timișoara, Boldor a jucat în Italia pentru prima dată la AS Roma, unde a ajuns în vara lui 2011, de la LPS Banatul. Avea doar 16 ani; marele Francesco Totti i-a făcut "botezul" și a fost și printre preferații vicecăpitanului Daniele De Rossi. În 2013, a fost votat cel mai bun fundaș de la tineretul capitolinilor, acolo unde îl avea coleg, printre alții, pe Alessio Romagnoli, care între timp a ajuns la AC Milan și în 2016 a debutat la naționala mare a Italiei.
În acest moment, în Serie A TIM mai joacă și Vlad Chiricheș (Napoli), Ștefan Radu (Lazio), George Pușcaș (Benevento), Bogdan Lobonț (AS Roma) și Adrian Stoian (Crotone).
300.000 de euro este actuala cotă de piață a lui Deian Boldor, potrivit transfermarkt.de.
14 meciuri și un gol are Deian Boldor în naționala U21 a României, pentru care a debutat în 2014.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Sursa foto: hellasverona.it, Francesco Grigolini - Fotoexpress
Etichete: romani serie a , deian boldor , trabnsfer verona , jucatori romani serie a , boldor verona , deian boldor hellas , deian boldor verona , deian boldor hellas verona , transfer deian boldor , deian boldor transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...