Totti şi-a prelungit contractul cu Roma: "Era visul meu să-mi închei cariera în acest tricou"
07.06.2016, 19:46Pe 27 septembrie, Francesco Totti va împlini 40 de ani, iar aniversarea îl va prinde tot în postura de jucător activ. Căpitanul celor de la AS Roma a semnat un nou contract, valabil pe un sezon, iar acesta va fi ultimul al carierei sale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Mi-am dorit cu adevărat acest contract. El reprezintă realizarea visului meu. Era visul meu să-mi închei cariera în tricoul Romei. După ce am discutat cu preşedintele, sunt şi mai convins că, lucrând împreună, putem realiza lucruri importante", a declarat Totti, pentru site-ul oficial al giallorossilor.
Căpitanul capitolinilor a jucat întreaga sa carieră doar la AS Roma, debutul său oficial având loc pe 28 martie 1993, când încă nu împlinise 17 ani, într-un meci disputat în deplasare cu Brescia. Astfel, sezonul următor va fi al 25-lea pentru Totti în Serie A TIM.
Cu 248 de goluri, "Er Pupone" ocupă locul 2 în clasamentul all-time al golgheterilor din campionatul italian, după Silvio Piola, care a înscris de 274 de ori. Prima reuşită a lui Totti a venit pe 4 septembrie 1994, împotriva Foggiei.
A devenit căpitan al echipei în 1998, preluând banderola de la brazilianul Aldair, şi din această postură a condus-o pe Roma spre titlul din 2001, doar al treilea din istoria clubului, dar şi spre două succese în Cupa Italiei şi alte două în Supercupa Italiei.
De asemenea, a fost campion mondial cu naţionala Italiei, în 2006, şi campion european la tineret, cu un deceniu înainte, iar în sezonul 2006/07 a câştigat Gheata de Aur. Este liderul all-time al Romei atât la numărul de prezenţe (758), cât şi la cel de goluri înscrise (304).
În ultimul sezon, Totti a marcat de cinci ori în doar 15 apariţii, cifrele sale foarte slabe fiind influenţate de problemele medicale, dar şi de un conflict cu Luciano Spalletti, cel care l-a înlocuit în iarnă pe Rudi Garcia.
După un final de campionat excelent, "decarul" giallorossilor i-a convins pe şefii clubului că merită un nou contract, iar oficializarea acestuia a venit chiar în ziua în care Roma sărbătoreşte 89 de ani de la înfiinţare.
"S-a nimerit ca Totti să semneze un nou contract chiar în ziua în care aniversăm înfiinţarea clubului. Francesco şi noi toţi suntem încântaţi că va mai continua pentru încă un sezon. A meritat acest contract şi ne dorim ca ultimul sezon petrecut de Francesco pe teren să fie începutul unei noi ere de succes pentru AS Roma", a spus preşedintele Jim Pallotta.
Etichete: serie a , as roma , francesco totti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...