Video Torino - Napoli 0-5. Echipa lui Chiricheș a egalat un record vechi de aproape 70 de ani
14.05.2017, 19:32ÎN DIRECT la Digi Sport, Napoli a dat recital pe terenul lui Torino. Trupa lui Sarri s-a impus cu 5-0 și a obținut a 12-a victorie în deplasare din acest sezon. Napoli are cel mai tare atac din Serie A: 86 de goluri înscrise!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Napoli s-a dezlănțuit din nou în deplasare! Echipa antrenată de Maurizio Sarri nu a avut milă de Torino. Callejon a deschis scorul în minutul 7 din pasa lui Allan. După pauză, golurile au venit unul după altul! Și toate în poarta gazdelor.
Insigne a majorat avantajul napoletanilor în minutul 60. Mertens a trecut apoi de la serviciu la finalizare și a dus scorul la 3-0. Era minutul 72 și se anunța o victorie categorică a napoletanilor. Callejon a făcut dubla peste doar 4 minute, apoi a înscris și polonezul Zielinski.
Napoli s-a impus cu 5-0 și a ajuns la 7 deplasări în acest sezon în care a înscris trei sau mai multe goluri. Vlad Chiricheș a fost rezervă neutilizată în echipa lui Sarri.
Odată cu cele 5 goluri înscrise la Torino, Napoli a ajuns la 46 de reușite în deplasare într-un sezon,egalând un record al lui Juventus din sezonul 1949/1950. Partida de la Torino a fost a 14-a consecutivă cu gol marcat pe teren străin pentru trupa lui Chiricheș.
ECHIPELE:
Torino (4-2-3-1): Hart - Zappacosta, Rossettini, Carlao, Molinaro - Benassi (Gustafson '52), Baselli (Obi '75) - Iago Falque, Ljajic, Boye (Iturbe '59) - Belotti
Antrenor: S. Mihajlovic
Napoli (4-2-3-1): Reina - Hysaj, Albiol, Koulibaly, Ghoulam - Allan (Zielinski '64), Jorginho - Callejon (Milik '82), Hamsik (Rog '66), Insigne - Mertens
Antrenor: M. Sarri
Etichete: serie a , vlad chiriches , napoli , video torino napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...