Video Tehnologia de linia porții confirmă: Tătăruşanu, salvatorul Fiorentinei, în ultimul minut cu Chievo
01.05.2016, 13:11Ciprian Tătăruşanu a fost decisiv pentru Fiorentina, care a obţinut doar o remiză pe terenul lui Chievo, scor 0-0, în etapa a 36-a din Serie A TIM. Toscanii puteau chiar să piardă la Verona, fără dubla intervenţie pe care portarul român a avut-o în penultimul minut.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Echipa lui Paulo Sousa era obligată să câştige pe Bentegodi, pentru a nu pierde contactul cu ocupanta locului 4, Inter Milano, dar formaţia viola a confirmat momentul slab şi rămâne cu o singură victorie în ultimele 10 etape.
Mai mult decât atât, Fiorentina a fost aproape de al treilea eşec consecutiv. În minutul 89, o greşeală a căpitanului Gonzalo Rodriguez i-a permis lui Floro Flores să trimită periculos spre poartă, cu piciorul stâng.
Execuţia atacantului lui Chievo nu l-a prins nepregătit pe Tătăruşanu. Portarul toscanilor a atenuat iniţial forţa şutului, însă mingea i-a trecut printre picioare şi se îndrepta spre poartă. Cu un reflex excelent, fostul stelist a reuşit să prindă balonul exact pe linie, aşa cum a confirmat şi tehnologia video.
VIDEO: Intervenţia lui Tătăruşanu
"A fost o minge deviată şi am avut şi puţin noroc, dar sunt fericit că nu am primit gol", a declarat Tătăruşanu, la finalul jocului.
Prestaţia portarului naţionalei României nu a trecut neobservată. Cotidianul Corriere dello Sport i-a acordat cea mai mare notă a meciului, 7, precizând că "dublul său miracol (deşi puţin norocos) a salvat rezultatul".
A fost al 14-lea meci din acest sezon în care Tătăruşanu nu a primit gol.
VIDEO: Rezumatul meciului Chievo - Fiorentina 0-0
Etichete: serie a , video , ciprian tatarusanu , fiorentina , chievo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...