Ștefan Radu, ”sărit din schemă” de Sarri. Înlocuitorul său, lăudat după primul meci la Lazio
articol scris de Digi Sport22.08.2021, 08:06
Ștefan Radu (34 de ani) și-a prelungit recent contractul cu Lazio pentru încă un sezon, și va juca sub comanda lui Maurizio Sarri. Fundașul român a rămas pe bancă în primul meci al biancocelestilor din noul sezon de Serie A, câștigat pe terenul lui Empoli, scor 3-1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul de 62 de ani l-a transferat pe albanezul Elseid Hysaj (27 de ani), unul dintre favoriții săi din perioada petrecută la Napoli, iar acesta a avut un debut apreciat de fani în flancul stâng, deși este fundaș dreapta.
Înlocuitorul lui Ștefan Radu, lăudat de italieni
Radu nu a avut loc nici în centrul apărării, acolo unde Sarri a preferat să joace cu Luiz Felipe și Acerbi, în sistemul 4-3-3.
”Hysaj și un debut 'dulce'”, scriu cei de la lalaziosiamonoi, despre debutul înlocuitorului lui Ștefan Radu.
Ștefan Radu a ajuns la Lazio în 2008, când a fost transferat de la Dinamo. De atunci și până în prezent, Radu a cucerit de trei ori Cupa Italiei şi de trei ori Supercupa Italiei. În toți acești ani, Radu a devenit fotbalistul cu cele mai multe apariții all-time în tricoul lui Lazio, în Serie A.
- 412 meciuri oficiale a jucat Ștefan Radu pentru Lazio
- 2 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Radu, conform Transfermarkt
Jucătorul ar fi putut ajunge gratis la Inter, având în vedere că la 30 iunie a devenit liber, dar prioritatea lui Radu a fost întotdeauna o eventuală propunere de reînnoire cu Lazio.
Etichete: lazio , stefan radu , maurizio sarri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...