Maurizio Sarri l-a pus la treabă pe Ștefan Radu! Ce a spus fundașul român despre noul antrenor al lui Lazio
articol scris de Digi Sport20.07.2021, 18:55
Ştefan Radu, fotbalistul lui Lazio, a mărturisit că are mult de învăţat de la Maurizio Sarri, noul antrenor al echipei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Maurizio Sarri este cel care l-a înlocuit în această vară pe Simone Inzaghi.
Ștefan Radu, cuvinte de laudă la adresa lui Maurizio Sarri
Ștefan Radu a povestit cum au decurs primele antrenamente sub comanda lui Maurizio Sarri. Fundașul român a relatat că a fost o atmosferă foarte frumoasă, iar antrenamentele s-au desfășurat în prezența suporterilor.
"Este al paisprezecelea meu cantonament la Auronzo di Cadore şi este întotdeauna frumos fiindcă lucrăm foarte bine. Au venit şi mulţi suporteri şi e o atmosferă foarte frumoasă. În fiecare an când venim aici avem cantonamente foarte dure.
Cred că faţă de anii trecuţi noi am făcut un pas înainte în ce priveşte intensitatea. Din ziua când a venit, Sarri ne-a spus că echipa trebuie să domine meciul. E corect să lucrăm atât de mult pe teren", a declarat Radu.
Radu a povestit și despre schimbările pe care le-a implementat Sarri la formația italiană.
"După cinci ani, lucrăm cu un sistem diferit şi e normal că, până când găsim măsurile potrivite, antrenorul ne explică totul amănunţit. Dimineaţa noi, fundaşii, trebuie să suferim puţin, dar această schimbare ne cere să fim mai atenţi la adversari. Când am venit, acum paisprezece ani, eram fundaş central într-o aşezare cu patru apărători, apoi m-am adaptat pe postul de fundaş lateral. Am jucat întotdeauna fundaş central şi mă simt bine.
Pentru mine e o întoarcere la origini. Fundaşul central într-o linie cu patru apărători nu are mult spaţiu să avanseze şi să centreze, cum eram obişnuit în ultimii ani. Acum trebuie să fiu mult mai atent la linia de fund. Trebuie să fim compacţi pe teren", a spus Radu.
Fundașul român a avut cuvinte de laudă la adresa tehnicianului și a declarat că și la vârsta de 35 de ani are foarte multe lucruri de învățat de la tehnicianul care a mai pregătit formații precum Juventus, Chelsea sau Napoli.
"Sarri le cere şi fundaşilor centrali să facă jocul şi să între în combinaţii cu mijlocaşii. Sarri e foarte pregătit şi e e cu adevărat extraordinar. La aproape 35 de ani, cu el mai pot învăţa multe pentru faza defensivă", a adăugat fotbalistul român.
AGERPRES
Etichete: serie a , lazio , stefan radu , maurizio sarri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...