Starul Barcelonei care i-a spus ”da” lui Juventus! Anunțul făcut de Gazzetta dello Sport
07.04.2019, 17:38Ivan Rakitic i-a spus "da" lui Juventus. Mijlocașul croat al Barcelonei le-a promis conducătorilor campioanei Italiei că, în cazul în care liderul din Spania nu îi va oferi un salariu mai mare, atunci el va pleca de pe Camp Nou și va semna cu bianconerii.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Informația este oferită de Gazzetta dello Sport. Astfel, Juventus i-a luat fața rivalei Inter, un alt club din Italia care l-a dorit pe vicecampionul mondial, cotat de transfermarkt.de la 50 de milioane de euro.
Rakitic mai are contract cu gruparea blaugrana până în 2021 și venirea lui Frenkie De Jong, pentru care catalanii vor plăti 75 de milioane de euro face ca locul de titular să nu îi mai fie garantat lui Ivan. Starul Barcelonei a devenit coleg cu Lionel Messi și compania în 2014, atunci când liderul îi plătea Sevillei 18 milioane de euro.
Cotidianul Mundo Deportivo a anunțat și prețul pentru care Barcelona este gata să se despartă de Rakitic: 50 de milioane de euro.
Și PSG l-a vrut pe Ivan Rakitic
Barca a adus un alt mijlocaș central din sezonul viitor: l-a cumpărat pe Frenkie de Jong, de la Ajax, pentru 75 de milioane de euro, plus 11 drept bonusuri.
Rakitic a avut o ofertă importantă de la Paris Saint Germain, pregătită să ofere 80 de milioane de euro vara trecută, dar Ernesto Valverde a reuşit să-l convingă pe vicecampionul mondial să continue la campioana Spaniei.
Ivan Rakitic a adunat în acest sezon 45 de meciuri în toate competițiile. 5 goluri și 9 pase decisive și-a trecut în cont croatul de 31 de ani, în tricoul Barcelonei.
Etichete: juventus , barcelona , ivan rakitic , ivan rakitic juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...