Ronaldo e uriaş: a ieşit golgheter şi în Italia! Mesajul postat, după ce Juventus s-a calificat în Champions League
articol scris de Digi Sport24.05.2021, 08:55
Cristiano Ronaldo a cucerit duminică seară titlul de golgheter al campionatului Italiei, cu 29 de reuşite, după ce reuşise deja această performanţă în Anglia şi Spania, devenind astfel primul jucător care reuşeşte să fie cel mai bun marcator în 3 dintre cele 5 campionate majore din Europa.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo, golgheter şi în Italia
Sosit în vara lui 2018 la Juve, de la formaţia spaniolă Real Madrid, Ronaldo a scris 21 de goluri în primul său sezon din Serie A şi 31 în sezonul trecut (când a fost devansat însă de Ciro Immobile, cu 36 de realizări).
În acest sezon, starul lusitan a marcat de 29 de ori, şase dintre goluri fiind din penalty. El l-a devansat în ierarhia finală a marcatorilor pe atacantul belgian al lui Inter Milano, Romelu Lukaku (24 goluri), şi pe columbianul Luis Muriel de la Atalanta Bergamo (22 goluri).
Cristiano Ronaldo a înscris în total 101 goluri în tricoul lui Juventus, în toate competiţiile, de la venirea sa la Torino.
Juventus, calificată în UEFA Champions League
Duminică seară, atacantul portughez a rămas pe banca de rezerve până la final în ultimul meci al sezonului, în care Juventus a învins în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia Bologna, asigurându-şi calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
"Bătrâna Doamnă" a ocupat locul al patrulea în clasamentul final din Serie A, fiind avantajată şi de pasul greşit făcut de SSC Napoli, ţinută în şah pe teren propriu de Hellas Verona (1-1).
Juventus se alătură astfel echipelor Inter Milano (noua campioană), AC Milan şi Atalanta Bergamo, calificate la rândul lor în grupele viitoarei ediţii din Champions League.
Imediat după calificarea în UCL, Cristiano Ronaldo a postat pe reţelele sociale sloganul lui Juventus - "Fino alla fine! (n.r. Până la capăt!)" -, alături de o poză cu el când duce degetul la gură şi face semnul "linişte".
Etichete: juventus , cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...