Revoluție în fotbal. Regula surprinzătoare pe care vor să o introducă italienii în Serie A
06.11.2019, 20:14Serie A ar putea fi primul campionat de top din lume în care o echipă ar putea efectua cinci schimbări.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Federația Italiană de Fotbal a solicitat măsura revoluționară, care poate fi introdusă dacă va fi acceptată de International Football Association Board.
Președintele Federației Italiene, Gabriele Gravina, a trimis deja cererea celor de la IFAB, potrivit presei italiene.
Regula celor cinci schimbări se aplică deja în a treia ligă din Italia
Cele cinci schimbări ar putea fi efectuate însă în numai trei pauze, pentru a nu se pierde atât de mult timp.
Formațiile din prima ligă italiană au nu mai puțin de 12 rezerve pe bancă, astfel că antrenorii ar avea de unde alege în cazul introducerii noii reguli.
În liga a treia italiană, Serie C, sunt permise deja cinci schimbări.
În Liga Campionilor și Europa League este deja posibilă a patra schimbare în prelungiri, regulă care va fi valabilă și la Euro 2020.
Federația Engleză permite din 2018 o schimbare suplimentară în Cupa Angliei începând cu faza sferturilor de finală, iar Football League permite a patra schimbare, în prelungiri, în Cupa Ligii Angliei, din 2017 încoace.
Etichete: schimbari serie a , 5 schimbari serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...